Calivita 

CALIVITA - magazin de produse naturiste

la preţ distributie TVA inclus

Calivita - produse naturiste

Despre produsele naturiste CalivitaProdusele naturiste CalivitaAfectiuni si tratamente cu produsele naturiste CalivitaMarturiile consumatorilor produselor naturiste CalivitaAfacerea cu produsele naturiste CalivitaArticole despre produsele naturiste CalivitaComanda produsele naturiste CalivitaContact Calivita

Promotii Calivita

Calivita

Producatori produse sportivi

Prolab

Cytogenix

California Fitness

Iss Research

Twinlab

Muscletech

Six Star Muscle

Api

 

 

 

Despre Cancerul Gastric

 

      Produse naturale Calivita recomandate in cancer gastric (stomac ):

       

      CANCERUL GASTRIC: este un proces proliferativ de neoformaţie a peretelui gastric.

      INCINDENŢA CANCERULUI GASTRIC
      Cancerul gastric reprezintă cea mai frecventă formă de tumoră malignă a tractului digestiv din ţara noastră, incidenţa prezentând însă mari variaţii geografice (cea mai ridicată în Banat). Afecţiunea survine de două ori mai frecvent la bărbaţi decât la femei. Deşi numărul cazurilor apărute la tineri a crescut în ultimul timp, incidenţa maximă a cancerului gastric este la vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani (vârsta "cancerului gastric").
      Incidenţa diferă mult de la o ţară la alta (maximă în Chile, Japonia, China, Austria, Finlanda, Ungaria şi minimă în Egipt, Malayezia, SUA) din motive rămase necunoscute.

      ETIOPATOGENIE
      Cauza cancerului rămâne încă necunoscută, deşi în geneza lui au fost incriminaţi mai mulţi factori dîntre care amintim:
      1. EREDITATEA
      Există numeroase observaţii clinice în care membrii unei anumite familii (printre care şi cea a lui Napoleon Bonaparte) sunt afectaţi în mod particular de cancer gastric.
      De asemenea sunt suficiente dovezi care atestă persoanele cu grupa sanguină A II (nesecretanţi de antigen de grup sanguin) sunt mai predispuse la cancer gastric decât cele cu alte grupe sanguine.
      De asemenea bolnavii cu acanthosis nigricans (o afecţiune dermaiologică transmisă genetic) dezvoltă extrem de frecvent cancerul gastric.
      2. FACTORI LOCALI (leziuni gastrice "precanceroase") Afirmaţia clasică a lui Konjetzny "cancerul gastric nu apare niciodată pe o mucoasă sănătoasă" rămâne încă valabilă.
      În mod particular, interesează acele leziuni ale mucoasei gastrice care într-o anumită proporţie se malignizează, de unde denumirea lor de leziuni "precanceroase".
      Din aceşti factori locali amintim:
      - gastrita atrofică însoţită de aclorhidrie şi anemie pemicioasă unde frecvenţa cancerului gastric este de cinci ori şi respectiv de douăzeci de ori mai mare decât restul populaţiei;
      - metaplaziile intestinale;
      - polipi glandulari;
      - polipi viloşi.
      Bolnavii cu gastrită Menetrier şi rezecţii gastrice după ulcer gastric sau duodenal, după 10 ani de intervenţie, pot fi încadraţi în grupa factorilor de risc;
      Ulcerul gastric poate fi considerat stadiu precanceros cu o frecvenţă de malignizare până la 10%.
      3. FACTOM DE MEDIU
      - alimente;
      - agenţi infecţioşi;
      - conţinutul solului în minerale - au fost incriminaţi pe baza incidenţei mai mari a cancerului gastric în anumite regiuni ale lumii şi în mediul urban faţă de cel rural, dar nu există dovezi suficiente în privinţa rolului în geneza acestei afecţiuni.

      ANATOMIA PATOLOGICĂ
      După sediu:
      - 70% din cancerele gastrice au localizare antrală;
      - 20% juxtacardială;
      - 10% pe pereţii stomacului sau în regiunea fundică.
      Se disting mai multe forme macroscopice:
      a) cancerul ulcerate care ia aspectul unei ulceraţii cu marginile neregulate şi adesea mamelonate. În profunzime invazia atinge destul de rapid submucoasa şi determină hemoragii oculte care duce la anemii progresive;
      b) cancerul vegetant sau polipoid se trădează prîntr-o masa proliferantă în lumenul gastric. În aceasta forma cancerul poate să rămână un oarecare timp limitat la mucoasă şi submucoasă ca apoi să prindă seroasa şi viscerele vecine , ducând la un cancer gastric exuberant, caracterizat de o masă tumorală abdominală uşor palpabilă, mai mult sau mai puţin mobilă în funcţie de extensia sa;
      c) formele ulcero-vegetale rezultă din combinarea celor doua forme descrise mai sus;
      d) cancerele infiltrative prezintă doua aspecte, acela traversând straturile peretelui gastric până la seroasă şi se însoţeşte adesea de o ulceraţie şi cel care progresează din aproape în aproape în staţiile submucoase, intermusculare şi subseroase ale stomacului. Este vorba de schirusul stomacului sau linia plastică carcinomaioasă. Se poate întâmpla ca mucoasa să nu prezinte modificări în afara unei atrofii evidente. Peretele gastric este îngroşat şi cărtonos.
      Aspectele microscopice sunt diverse, astfel:
      - adenocarcinomul, cancerul cel mai frecvent, prezentând un stadiu sigur de diferenţiere glandulară;
      - cancerul coloid caracterizat de o abundenţă a celulelor mucipare, cu aspectul icrelor de peşte;
      - cancerele anaplastice cu evoluţie foarte rapidă.

      SIMPTOMATOLOGIA
      Simptomatologia cancerului gastric este necaracteristică.

      Perioada iniţială. Cancerul gastric debutează insidios, cu semne clinice neprecise. În această perioadă se disting următoarele forme clinice:
      a) Formele total latente în care primul semn este dat de tumoarea epigastrică, sau o complicaţie de tipul hemaiemezei, perforaţiei şi stenozei, care poate să apară pe lângă inoperabilitatea cazului respectiv. Uneori existenţa cancerului poate fi relevată de o metastază.
      b) Formele nedureroase în cadrul cărora se disting:
      - forma de debut progresiv , în care micile semne ale lui SAVITKI ("sindromul de alarmă") trebuie atent şi corect interpretate. Inapetenţa sau anorexia electivă nemotivată, pierderea ponderală, slăbirea forţei fizice, scăderea capacităţii de muncă, modificarea tranzitului în sensul diareei sau constipaţiei trebuie să atragă atenţia;
      - forma dispeptică în care bolnavii sunt etichetaţi ca biliari, constipaţi sau colitici;
      - formele complicate cu hemoragie digestivă, disfagie, obstrucţie pilorică şi flebite sunt mai rare, complicaţia putând fi tardivă.

      Formele dureroase
      Deşi sunt considerate frecvente, trebuie bine interpretata noţiunea de durere, deoarece nu orice disconfort gastric atrage atenţia bolnavului. Aceste forme vor fi rezervate mai ales ulcero - cancerului.
      Perioada de stare prezintă trei semne subiective de bază:
      - durerea epigastrică manifestată prin greutate epigastrică permanentă;
      - anorexia totală, urmaiă de slăbire progresivă;
      - vărsaturile alimentare, însoţite de mici hemoragii sau "apa canceroasă".

      CLASIFICAREA CANCERULUI GASTRIC

       

      Clasificarea propusă şi  acceptată de Societatea Japoneză de Gastroenterologie cuprinde următoarele tipuri:
      - tipul I: cancer protruziv (proeminenţa în lumenul gastric);
      - tipul II: cancerul superficial (modificări ale reliefului mucos) cu subdiviziunile:
      • II a: suprafaţa uşor ridicată cancer supradenivelat;
      • II b: cancer plan (nu exista diferenţe de nivel faţă de mucoasa din jur);
      • II c: cancer subdenivelat (suprafaţa uşor deprimaiă).
      - tipul III: cancer excavat (aspect ulceriform).
      Clasificarea cuprinde şi asocieri II c + III, III + II c, primul cod semnalând aspectul dominant.
      Stadializarea stabilită de UICC (Geneva, 1979), după codul TNM.
      Tumora se reprezintă cu patru grade de gravitate:
      T1 - tumora este situată intramucos;
      T2 - tumora atinge submucoasa;
      T3 - tumora pătrunde în stratul muscular;
      T4 - tumora încadrează peretele gastric în întregime atingând şi seroasa.
      La ganglionii limfaticii sunt următoarele glande:
      N0 - fără prinderea ganglionilor;
      N1 - metastaze prin invazie limfatică de vecinătate;
      N2 - N3 - invazie regională în creştere;
      N4 - invazie ganglionară în afara regiunii.
      Metastazele se notează astfel:
      M0 - fără metastaze;
      Ml - cu metastaze la distanţă de tumora regională;
      Mx - metastaze incerte.
      Cancerul gastric intramucos (în situ) se codifică astfel:
      - în stadiul I cu formula T1N0M0;
      - în stadiul II cu formula T1 - 4N0 sau T1 - 4N1M0;
      - în stadiul III cu formula T1 - 4N2M0;
      - în stadiul IV cu formula T1 - 4N1 - 2M1 sau T4N4M1, ceea ce înseamnă cancer gastric deschis adeseori inoperabil.

      EXTENSIA CANCERULUI GASTRIC
      Extensia locală din aproape în aproape este în general submucoasă, musculoasă şi subseroasă. Invazia depăşeşte limitele vizibile cu ochiul liber şi posibilităţile palpaturii sau limitele anatomice ale viscerelor vecine (duodenul şi esofagul). De obicei pilorul este limita invadării inferioare, pe când invadarea esofagului nu depăşeşte 3 cm. Această extensie locală justifică legea oncologică de a depăşi prin rezecţie în sus limita macroscopică a tumorii a 6 - 10 cm., iar în jos, de a extirpa 2 - 3 cm. din duoden în cazul tumorilor localizate în vecinătatea pilorului. În cazul gastrectomiei totale sau polare superioare să se îndepărteze cel puţin 3 cm. din esofagul interior.
      Extensia regională se face pe cale limfatică. Atingerea unor grupuri ganglionare, relee limfatice ale stomacului, este în funcţie de localizare tumorii. Invazia limfatică se face în mai multe stadii succesive, astfel:
      - primul stadiu este acela al adenopatiei imediate. De la început trebuie considerate trei grupuri ganglionare: grupul micii curburi, grupurile sub şi retropilorice, grupurile suprapilorice şi pancreatice superioare;
      - al doilea stadiu interesează grupul arterei hepatice, grupurile pancreatice, grupurile celiace de la emergenţa trunchiului celiac şi grupurile splenice, mai ales când tumoarea este localizată la nivelul corpului gastric, de unde necesitatea splenectomiei în cazul gastrectomiilor totale şi polare superioare;
      - al treilea stadiu face cazul inoperabil. Sunt prinse grupurile ganglionare hepatice din hilul ficatului, grupul juxtacardial, grupurile mezenterice şi lomboaortice (vezi figura nr. V).
      Extensia la distanţă (metastazară). Se face pe cale sanguină şi atinge mai ales ficatul, plămânul, oasele, succesiv sau izolat. Uneori bolnavii mor înaintea apariţiilor metastazelor.
      Pe cale limfatică pot fi invadaţi de la distanţă ganglionii supra claviculari stângi din grupurile scalenice, dând adenopatia Wirchow-Traisier.
      Metastazele pe cale peritoneală, cum sunt cele ovariene de tipul tumorilor Krukenberg şi metastazele etajate (Blumer) la perete sau viscerele bazinului.
      Examenul obiectiv în faza iniţială este negativ. Într-un stadiu avansat se observă:
      - slăbire progresivă;
      - paloarea teroasă a tegumentelor;
      - tumoarea epigastrică;
      - hepatomegalie dură şi neregulată datorită metastazelor;
      - examinarea regiunii supraclaviculare stângi poate evidenţia metastaze ganglionare.
      Nu exista întradevăr simptome indicatoare ale cancerului gastric. Trebuie să se suspecteze această boală când tulburările digestive şi mai ales dispepsia, se însoţesc cu hipoclorhidrie şi anemie şi dacă există o anorexie electivă (care se pot întâlni) faţă de unele alimente.
      Alte semne obiective care se pot întâlni sunt:
      - febra;
      - ascita;
      - edeme la membrele inferioare;
      - tromboflebite.

      INTERVENŢII PARACLINICE

       

      1. Examenul radiologic - în forma vegetantă care este cea mai frecventă se observă imaginea lacunară la examenul baritat.
      Diagnosticul radiologic este mai uşor când formaţiunea se găseşte pe una din curburi. Pentru localizările de pe feţele stomacului, devine necesară examinarea din mai multe incidenţe.
      Pentru regiunea antropilorică imaginea lacunară poate fi îngustarea neregulată, amputarea cu canal strâmbat, tunel neregulat.
      La nivelul cardiei esofagul terminal apare ca un defileu neregulat. Lacuna superioară a micii curburi pledează pentru cancerul subcardial.
      La nivelul marii tuberozităţi diagnosticul radiologic este mai greu fiind necesară examinarea cu dublu contrast şi uneori în poziţie Trentelenburg.
      În forma ulcerativă este caracteristică imaginea din nişa cu aspect policiclic, cu marginile neregulate şi implantare largă.
      Nişa este înconjurată de imagini lacunare cu pliurile mucoasei întrerupte. Nişa poate fi "în platou" întinsă mai mult în suprafaţa decât în profunzime, undele peristaltice nestrăbătând această zonă. Se mai pot întâlni formele de nişă "încastrată", "triunghiulară", nişa în lacună sau în farfurie.
      În formele de început, rigiditatea unui segment gastric poate face un radiolog versat să indice laparotomia.
      În formele schiroase, stomacul apare ca un tub rigid şi diagnosticul radiologic nu întâmpină dificultăţi.
      Examenul radiologic poate da şi diagnosticul topografic al afecţiunii: cancerul atropiloric, cancerul cardiotuberozitar, cancerul corpului stomacului pe mica sau marea curbura, cancerul feţelor gastrice şi cancerele multiple. (vezi figurile nr. .III, IV, V).

       

      Fig. III Imagine lacunară de cancer gastric al marii curburi
      Cancer gastric

       

      Fig. IV Imagine lacunară medio-gastrică de cancer gastric obţinută prin examenul radiologic cu metoda dublului contrast

      Cancer gastric

      Fig. V Grupele ganglionale de extensie ale cancerului gastric
      Cancer gastrci

      2. Secreţia gastrică: studiul ei nu are prea mare valoare pentru diagnostic deşi se cunoaşte de mult timp că unele cancere sunt însoţite de aclorhidrie şi creşterea concentraţiei LH, B-Glucoronidazei şi acidului lactic în sucul gastric.
      3. Examenul endoscopic (gastrofibroscopia) cu citologie şi biopsie dirijată confirmă natura malignă a leziunii şi reprezintă investigaţia esenţială în special pentru diagnosticul cancerului gastric într-un stadiu precoce.
      De asemenea este deosebit de utilă în leziunile maligne ale cardiei, care pot fi uşor omise la examenul radiologic dacă acesta nu este corect efectuat.
      4. Examinarea citologică: a secreţiei gastrice sau testul de fluorescenţă a celulelor în lavajul gastric pot avea un rol important în depistarea timpurie a bolii.
      5. Alte investigaţii: majoritatea bolnavilor au anemie (de obicei feriprivă) şi VSH-ul crescut. Hemoragiile oculte, permanente, sunt prezente la aproximaiiv 3/4 dîntre bolnavi.

      DIAGNOSTICUL
      Pentru stabilirea diagnosticului cancerului gastric în stadiul precoce se va urmări:
      a) identificarea bolnavilor cu "mare risc" pentru cancer gastric (gastrita atrofică cu aclorhidrie sau anemie pemicioasă, polipi gastrici, gastrita Menetier) care vor trebui să aibă anual un examen radiologic şi endoscopic;
      b) examinarea endoscopică cu citologie şi biopsie "ţintită" a tuturor ulcerelor gastrice depistate radiologic;
      c) examen radiologic şi endoscopic la bolnavii (mai ales după vârsta de 50 de ani) cu sindrom dispeptic persistent şi neinfluenţat de tratament, la cei cu rezecţie gastrică pentru ulcerul gastric sau duodenal după 8 - 10 ani de la intervenţie, şi eventual, la cei care au antecedente familiale de cancer gastric.
      Diagnosticul diferenţial. Se face cu:
      - tumorile benigne;
      - ulcerul gastric;
      - tuberculoza gastrică;
      - sifilisul gastric.

      EVOLUŢIA: în cazurile netratate este invariabil fatală. Au fost însă câteva cazuri în care s-a produs vindecarea "spontană" a leziunii, fie prin calcifiere, fie prin autosterilizare imunologică. În majoritatea cazurilor neoperate decesul se produce în mai puţin de un an de la data stabilirii diagnosticului.
      Evoluţia este în funcţie de potenţialitatea malignă, de sediul şi de tendinţa la metastaze. La tineri evoluţia este mai rapidă. Cancerele ulceroase au o evoluţie mai lentă. Cancerele corpului şi tuberozităţii mari nu dau tulburări mecanice funcţionale. Ele evoluează multă vreme latent. O dată apărute simptoamele, evoluţia este rapidă.

      COMPLICAŢII. Toate complicaţiile grăbesc evoluţia fatală a cancerului.
      1. Hemoragia: hemaiemeza şi melena sunt de scurtă durată şi cantitativ reduse. Sângerările masive sunt (de scurtă durată şi cantitativ reduse) rare (5%), duc la caşexie cu anemie pronunţată. Hemoragiile mari, mortale, survin rar în cancer.
      2. Perforaţia spontană în cavitate liberă abdominalaă este rară. Se produce în ulcerele canceroase ale curburii mici. Prognosticul lor este grav. Perforaţia cronică se face în ligamentul gastro-hepatic, în organele vecine. Perforaţia în colon realizează fistula gastrocolică.
      3. Stenoza pilorică survine în 50% din cancerele gastrice. Prezintă semne obişnuite ale obstrucţiei pilorului. Evoluţia este rapida, cu fenomene de denutriţie, cu vărsaturi abundente, cu miros de putrefacţie. La examenul obiectiv apare starea de denutriţie, cu bombarea regiunii superioare a abdomenului şi scobirea regiunii subombilicale. Diagnosticul se face după istoricul scurt, starea generală alterată, anemie, VSH accelerat, rezistenţă la tratament. Evoluţia stenozei este rapidă, progresivă.
      4. Metastaze: cancerul gastric produce numeroase metastaze, locale sau la distanţă. Metastazele în ganglionii regionali retroperitoneali şi mezenterici sunt precoce.
      Cancerul gastric determină metastaze în:
      - ficat (icter, ficat neregulat);
      - plămâni (cu aspect miliar);
      - oase (cu fenomene de compresiune sau fracturi spontane);
      - creier (pareze cu tulburări psihice);
      - ovar (tumori Kruckenberg);
      - peritoneu (ascita cu caracter hemoragic, mase tumorale) etc.

      PROGNOSTICUL: În general grav, depinde de stadiul în care s-a făcut intervenţia.

      TRATAMENT
      În prezent singurul tratament eficace pentru cancerul gastric este cel chirurgical - gastrectomia subtotală sau totală. Trebuie subliniat faptul că nu există o strictă concordanţă între examenul radiologic şi procesul morfologic, aşa încât aparenta întindere radiologică nu reprezintă o indicaţie sau contradicţie pentru intervenţia chirurgicală. În unele ţări (SUA, Japonia) la tratamentul chirurgical se asociază radio terapie intraoperatorie în scopul sterilizării unor focare restante mici neeradicate în cursul rezecţiei totale (5 Fluorouracil + Mitomycin C sau alte diverse complicaţii) reprezintă doar o măsură poliativă. Imunoterapia încercată în ultimii ani a dat rezultate incerte.

      TIPURI DE INTERVENŢII:

       

      1. Rezecţia polară inferioară lărgită cu anastomoza Pean- Billroth I sau una din variantele Billroth II este indicată în localizările antropilorice ale tumorii.
      Se rezecă în sus peste 6 cm. de la limita superioară a tumorii şi în jos în jur de 3 cm. din duoden.
      2. Rezecţia polară superioară va fi indicată unor cazuri de localizare cardială şi juxtacardială.
      Refacerea continuităţii tubului digestiv se realizează prin esoantrostomii termino-terminale, sau mai bine pe peretele anterior al antrului, esoantrostomii termino - laterale Sweeet, Kazanschi.
      3. Gastrectomia totală va fi indicată în cancerele corpului, în cancerele extinse.
      Refacerea tranzitului digestiv se face prin anastomoza esojejunală termino - laterală cu fistula Brown sau termino-teminală cu ansa în Y roux.
      Reintegrarea duodenului în tranzit a ridicat problema anastomozelor eso-duodenale şi alte operaţii de interoziţie jejunală eso-duodenală. Aceste intervenţii se folosesc în cazuri bine alese.

      PREGATIREA PREOPERATORIE A BOLNAVULUI

      SUFERIND DE CANCER GASTRIC

       

      Pregătirea preoperatorie a bolnavului de cancer gastric are în vedere multiple obiective, pe care chirurgul trebuie să le studieze atent odată cu internarea bolnavului în spital:
      - alte afecţiuni preexistente manifestării neoplasmului: cardiace, pulmonare, hepatice, renale, pancreatice, diabet;
      - coexistenta unor afecţiuni cronice, TBC, boli profesionale;
      - vârsta bolnavului după cum se ştie, frecvenţa mare a bolnavilor cu cancer gastric se întâlneşte după deceniul cinci, culminată cu deceniile şase şi şapte, deci bolnavii vârstnici;
      - gradul de extindere al neoplasmului cointeresarea altor organe, metastaze hepatice, invazii pancreatico - colice etc., pierderile sanguine din procesul tumoral hiporpoteinemie, tulburările hidroelectrolitice asociate;
      - localizarea neoplasmului care antrenează uneori tulburări de asimilare şi tranzit date de stenozele cardiotuberozitare, mediogastrice, antropilorice;
      - gradul stenozei neoplazice, care poate avea repercusiuni, rapide asupra stării generale în stenozele complete sau aproape complete, des întâlnite din nefericire în practică.
      În neoplasmele nestenozate, degradarea stării generale de sănătate se produce lent, prin melene repetate hipoproteinemie, anemie. Toate aceste tulburări duc bolnavii cu cancer gastric avansat la situaţia pe care o denumim astăzi "socul cronic". Acesta este caracterizat prin doi factori: unul somaiic, pierderea în greutate şi altul umoral hipovolemia) Pierderile volemice în neoplasmele gastrice sunt importante. Mecanismul este complex: pierderi sanguine din tumoră, elaborarea de factori hemolotici în tumoră, consum mare de acizi aminaţi. Vărsaturile repetate din stenozele neoplazice antrenează deshidratări şi deficienţe saline cu reducerea volumului plasmaiic, deci cu hipotonie osmotică şi hemaiocrit normal sau crescut.
      La bătrâni sunt constante hipoproteinemiile, hipovolemia, deshidratările cronice, antrenate de procesul tumoral, şi datorită încetinirii metabolismului în raport cu vârsta) Mortalitatea postoperatorie imediată la vârstnici, după intervenţia pentru neoplasme gastrice, se cifrează la 20 %.
      Toate aceste obiective trebuie atent subliniate şi tratate postoperator pentru a se putea evita complicaţii grave postoperatorii. Pregătirea preoperatorie a bolnavului cu neoplasm gastric nu aparţine numai chirurgului, este o activitate de echipă: chirurgi, anestezist, medic de laborator.
      În mod cu totul excepţional un neoplasm gastric impune o intervenţie de urgenţă, deoarece o pregătire preoperatorie atentă este obligatorie la aceşti bolnavi, la care intervenţia chirurgicală, de obicei foarte laborioasă, poate şi trebuie să fie amânată până la rezolvarea afecţiunilor acute şi subacute şi până la corectarea dezechilibrelor volemice, hidroelectrolitice şi proteice, aproape totdeauna prezente, deoarece din nefericire bolnavii aceştia se prezintă la tratament adesea în stadii avansate de boală.
      În afara afecţiunilor acute sau subacute, pulmonare în special, corectarea dezechilibrelor proteice este în genera! greu de efectuat cu atât mai mult cu câtalimentaţia orală este deficitară sau uneori insuficientă în stenozele incomplete sau complete. În aceste situaţii pregătirea preoperatorie nu va fi amânată mai mult de şapte - zece zile, deoarece eforturile noastre nu pot niciodată completa pierderile, prin lipsa de aport proteic alimentar, prin mijloace parenterale ce le avem la îndemână; sub acest aspect trebuie să consideram intervenţia operaţie ca o "urgenţă amânată" dar nu prea mult timp.

       

      PREGĂTIREA POSTOPERATORIE

      GENERALĂ

       

      S-a observat o frecvenţă mare a complicaţiilor pulmonare postoperatorii datorate de cele mai multe ori neglijentei decelării afecţiunilor pulmonare acute, subacute sau cronice. Nu se vor opera bolnavii care au prezentat o pneumopatie acută decât după cel puţin două săptămâni de tratament şi după stingerea oricăror semne de suferinţă bronho-pulmonară. Risc crescut operator prezintă de asemenea bolnavii cu afecţiuni cronice, emfizemaioşi, asmaiici, bronşitici cronici.
      Tratamentul acestor afecţiuni vizează asanarea cauzelor, administrarea de bronhodilatatoare, aerosoli, aerosoli cu antibiotice şi mai ales pentru afecţiunile cronice, gimnastica respiratorie. Pacienţii cu plămâni umezi şi cu sputa zilnica de peste 20 ml. vor fi operaţi numai când cantitatea sputei scade sub 20 ml. Interzicerea fumaiului este obligatorie cu cel puţin 7 zile preoperator. Asanarea focarelor de infecţie oro-faringiene este de asemenea obligatorie pentru a nu vehicula flora microbiană în arborele traheo-bronşic în timpul intubaţiei.
      La toţi pacienţii peste 45 de ani se recomandă efectuarea unei electrocardiograme. În insuficienţa cardiacă evidentă, decompensarea cardiacă anterioară şi în cazul infarctelor în antecedente se recomandă administrarea preoperatorie de cardio-tonice.
      Dezechilibrul hidroelectrolitic, ca şi dezechilibrul acido-bazic, vor fi corectate în funcţie de ionograma executată zilnic. Se va evita supraîncărcarea cordului drept care duce la edem pulmonar acut, mai ales la bolnavii în vârstă prin administrarea în exces a lichidelor de rehidratare, de aceea ritmul şi cantităţile de lichide şi electroliţi administrate vor fi supravegheate.
      Anemia şi hipovolemia, totdeauna prezente în diferite grade, în funcţie de localizarea şi extinderea neoplasmului, vor fi tratate prin perfuzii de sânge. Se recomandă administrarea de 500 cm3 sânge pentru fiecare trei procente de hemaiocrit scăzut. Cantitatea de sânge perfuzat şi ritmul perfuziilor va fi variabil de la caz la caz pentru a ajunge la cifre ale hemoglobinei între 60 - 90 % deziderat care se obţine prin perfuzii zilnice. La neoplazici, cantităţile de sânge administrate pentru obţinerea unei cifre apropiate de normal, trebuie să fie duble faţă de calculele obişnuite.
      Perfuziile de sânge par a fi cea mai eficientă metodă pentru diminuarea deficitului preoperator de proteine. În acest scop se vor mai utiliza perfuziile cu hidrolizate de proteina plasma, plasma uscată sau albumina umană 5%. Pentru o mai bună utilizare a soluţiilor perfuzate de acizi aminaţi se recomandă utilizarea acestora după perfuzii de glucoză sau fructoză la diabetici. Pregătirea generală preoperatorie va fi completată prin administrarea de vitamine, anabolizante şi în absenţa fenomenelor de stenoză cu alimentaţie bogată în proteine, hidraţi de carbon şi multifracţionată.
      La diabetici, când glicozuria depăşeşte 10 gr./l, se instituie tratament insulinic; doza se va tatona până la dispariţia completă a glicozuriei şi acetonuriei. Se recomandă asocierea de hormoni androgeni care potenţează efectul insulinei la bătrânii diabetici. Regimul şi medicaţia diabetului va fi stabilit de comun acord cu internistul şi medicul anestezist. În ziua operaţiei se administrează parenteral hidraţi de carbon sub forma soluţiei de fructoză împreună cu insulina corespunzătoare în raport cu controlul glicemiei. Diabeticul trebuie operat în primele ore ale dimineţii pentru a evita o acidoză produsă de foame. În cadrul pregătirii generale folosim şi simularea S.R.H. prin vaccin polimicrobian în doze crescânde la două zile, precum şi imunoterapia cu Polidin, o fiolă la două zile în săptămâna pregătitoare operaţiei.

      PREGĂTIREA TUBULUI DIGESTIV
      Se începe cu evacuarea bariului folosit pentru diagnosticul radiologic. Este de preferat să se facă în prima zi după examenul baritat, mai ales când există o stenoză antrală. Se vor face în continuare spălaturi gastrice repetate până la evacuarea completă a susbstanţei baritate, controlate radiologic. De altfel spălaturile gastrice vor fi executate zilnic, sau cel puţin la două zile în stenozele neoplazice complete.
      Clisma evacuatorie va urmări de asemenea eliminarea bariului din colon.
      Nu rareori am avut ocazia să constatăm intraoperator baritoame organizate în cadrul colic, cu un tranzit digestiv satisfăcător, care îngreunează evoluţia postoperatorie, putând da naştere la complicaţii ocluzive grave.
      Alimentaţia va fi permisă în funcţie de gradul stenozei neoplazice. La neoplasmele neinsoţite de tulburări de evacuare gastrică va fi consistentă, bogată în proteină, pluri funcţionate la cei cu grad redus de stenoză, regim pasirat hidric, supe concentrate de carne etc.
      Cu 24 de ore preoperator, recomandăm exclusiv regim hidric. La stenotici în seara ce precede intervenţia facem spălătura gastrică, în dimineaţa intervenţiei evacuăm stomacul cu ajutorul unei sonde nazogastrice Einhorn, pe care o păstrăm intraoperator şi postoperator.
      Urmărirea atentă a tuturor obiectivelor în pregătirea preoperatorie a neoplazicilor gastrici, nu ne scuteşte de complicaţii postoperatorii, pe care aceşti bolnavi pluricarenţiaţi le pot face cu uşurinţă. Oportunitatea, momentul intervenţiei vor fi stabilite de comun acord între chirurg şi anestezistul reanimaior.

      ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE

      A BOLNAVULUI

       

      Numim perioada postoperatorie intervalul dîntre sfârşitul operaţiei şi completa vindecare a bolnavului. Această perioadă durează de la câteva zile la câteva luni.

      Obiectivele urmărite în îngrijirea postoperatorie:
      1. Pregătirea salonului şi a patului
      Încă din timpul operaţiei se pregăteşte salonul şi patul pentru primirea bolnavului. Pentru a-i proteja sistemul nervos, după operaţie este bine să fie plasat într-o cameră cât mai izolată, cu puţine paturi. Lumina să fie redusă şi difuză; în primele ore se va păstra chiar o stare de semiobscuritate. Dacă intervenţia s-a făcut în narcoză şi bolnavul doarme în primele ore lumina semiobscură îl va ajuta în perioada de trecere la somnul fiziologic. Temperatura din salon nu va depăşi 20°C. O temperatură prea ridicată produce transpiraţie şi o uşoară tahipnee, ceea ce contribuie la deshidratarea bolnavului. Patul se pregăteşte cu lenjerie curată, muşama, traversă şi se încălzeşte cu termofoare electrice sau sticlă cu apă caldă, care se vor îndepărta din pat la sosirea bolnavului pentru a nu-i produce vasodilataţie generalizată cu scăderea consecutivă a tensiunii arteriale sau arsuri.
      Lângă patul bolnavului se pregăteşte sursa de oxigen cu umidificator, seringa şi substanţe medicamentoase calmante, cariotonice, pansamente, garou, vată, alcool, punga cu gheata, tăviţa renală, plosca, urinarul.
      2. Transportul bolnavului de la sala de operaţie în salon se face cu targa sau căruciorul port-targă. Bolnavul este învelit cu grijă, faţa va fi protejată cu tifon pentru a fi ferită de curenţi de aer şi a peîntâmpina complicaţiile pulmonare.
      3. Îngrijirea bolnavului în perioada postnarcotică. În perioada postnarcotică, până la revenirea completă a cunoştinţei, bolnavul va fi supravegheat. El nu poate fi lăsat nici-un minut singur, căci după narcoză pot surveni complicaţii:
      - căderea înapoi a limbii;
      - tulburări de respiraţie şi circulaţie;
      - asfixie.
      Câteodată bolnavul are numai greaţă şi face numai eventual eforturi pentru a voma, alteori elimină conţinutul stomacal: suc gastric, bila, eventual mucozităţi faringiene.
      Funcţiile scoarţei cerebrale nefiind încă restabilite, bolnavul se poate scula, poate intra în agitaţie, încearcă să-şi desfacă pansamentul.
      4. Asigurarea unei poziţii comode. Poziţia bolnavului aflat încă sub influenţa anesteziei va fi cea orizontală, în decubit dorsal fără pernă. Această poziţie este favorabilă în special pentru bolnavii care au fost operaţi cu rahianestezie. Poziţia în decubit dorsal fund obositoare, după trezirea bolnavului el este aşezat într-o poziţie pe care o suportă mai uşor.
      Încă din seara zilei în care s-a făcut operaţia se recomandă poziţia FOWLER. Bolnavul are genunchii flectaţi (susţinuţi pe pernă moale, sub regiunea politee), poziţia care asigură relaxarea musculaturii abdominale în scopul atenuării durerilor locale.
      5. Mobilizarea bolnavului. Se face cât mai precoce, gradat, chiar din prima zi după intervenţia chirurgicală (pentru a preveni unele complicaţii pulmonare, renale etc.), este necesar mobilizarea membrelor inferioare însoţite de mişcări de respiraţie.
      Cu ajutorul unor hăţuri se va efectua mobilizarea activă în pat; se înlătură astfel contractura peretelui abdominal.
      6. Compensarea pierderilor de lichide:
      - se administrează pe cale parenterală soluţii hidroelectrolitice cu aport caloric (glucoză 5%, ser fiziologic, clorură de potasiu);
      - se administrează pe cale orală apă sau alte lichide (ceaiuri, compoturi), cu linguriţa (600 - 700g).
      7. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative. Se măsoară şi se înregistrează zilnic în foaia de observaţie temperatura, pulsul, respiraţia, T.A., diureza.
      8. Asigurarea regimului alimentar. În primele trei - patru zile după intervenţiile intraabdominale nu se vor da lichide îndulcite, lapte (prin fermentaţie produc balonări).
      După rezecţie sau anastomoza jejunală regimul va fi constituit astfel:
      a) în primele două zile bolnavul nu va ingera absolut nimic, administrându-i-se pe cale parenterală soluţii cu electroliţi şi proteine;
      b) în ziua a treia i se vor da bolnavului câteva înghiţituri de ceai îndulcit (l/2 l. în 24 h.);
      c) în zilele următoare i se vor da treptat ouă, iaurt, bulion de carne, în funcţie de reluarea tranzitului intestinal.

       

      ATENTIE! După rezecţia gastrică, bolnavii vor fi alimentaţi cu cantităţi mici de alimente calde, la intervale de două - trei ore.

      9. Combaterea complicaţiilor. Complicaţiile digestive cele mai des întâlnite sunt vărsaturile şi balonarea postoperatorie.
      Vărsaturile cedează în majoritatea cazurilor repede după îngrijirile curente. Camera se aeriseşte, în jurul gatului se pun comprese reci. Dacă vărsaturile nu cedează la aceste îngrijiri, la indicaţia medicului se administrează medicamente antivomitive (Emetiral, Torecan, Droperidol) sau prin administrarea de neuroleptice. Când voma este provocată de staza gastrică, se goleşte stomacul prin spălătura gastrică, îndepărtându-se în acest fel din stomac o cantitate mare de substanţă narcotică, ceea ce dezintoxică organismul şi restabileşte motricitatea stomacului. Spălătura gastrică se poate repeta la nevoie de două - trei ori pe zi.
      Balonările datorate parezei intestinului şi hipertoniei sfincterelor se combat prin introducerea tubului de gaze, prin administrarea intravenos a soluţiei de clorură de potasiu, prin administrarea extractului de lob posterior de hipofiză.
      Sughiţul se combate prin aplicarea pungii cu gheaţă pe regiunea epigastrică, prin comprimarea regiunii sino-carotidiene, prin administrarea peros de tinctură de valeriană (3 x 20 picaturi pe zi), prin administrarea intravenos a soluţiei de clorură de sodiu (20 - 60 ml. 20 %) sau administrarea de novocaină (1 % - 20 ml.).
      Complicaţiile pulmonare se previn prin efectuarea gimnasticii respiratorii, masajului la nivelul toracelui, schimbarea poziţiei, mobilizarea precoce, combaterea preoperator a infecţiilor (acute sau cronice) căilor respiratorii, prin administrarea de antibiotice, expectorante, aspirarea secreţiilor din căile respiratorii.
      Evisceraţia (se poate produce la sfârşitul primei săptămâni după intervenţia chirurgicală, manifestându-se printr-o durere vie apărută brusc la nivelul plăgii imediat după un efort de tuse, strănut, vărsaturi) se previne printr-o comprimare moderată a plăgii operatorii cu palmele. În cazul în care s-a produs se impune refacerea imediată a straturilor, chirurgicale.
      Pregătirea conştiincioasă a bolnavului pentru intervenţie şi îngrijirea lui atentă pentru operaţie previn majoritatea complicaţiilor postoperatorii.

       

       

       

      Stomac

      Aceste fibre, pătrunzând în peretele stomacului, formează trei plexuri simpatico - parasimpatice:
      - un plex slab dezvoltat, numit plexul subseros al suprafeţei tunicii musculare;
      - un plex mai dezvoltat, aşezat în grosimea tunicii musculare, numit plexul Auerbach;
      - un al treilea plex, de asemenea mai puţin dezvoltat, care se numeşte plexul Meissner, aşezat în submucoasă.
      Plexurile sunt formaie din fibre nervoase şi celule nervoase.

      Cancer Gastric Comentat de Georgescu Ion in data de . Foarte interesant articolul! Mi-a fost de ajutor. 4.5
       

    Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.

    2009 © calivitavelcu.ro - Site supus drepturilor de autor

Noul magazin virtual CalivitaVelcu

Blog Calivita

Articole

Cure de slabire

Plante medicinale

Despre vitamine

Despre minerale

Despre proteine

Despre Aminoacizi

Plante daunatoare

Despre zahar

Despre sare

Despre apa