Calivita 

CALIVITA - magazin de produse naturiste

la preţ distributie TVA inclus

Calivita - produse naturiste

Despre produsele naturiste CalivitaProdusele naturiste CalivitaAfectiuni si tratamente cu produsele naturiste CalivitaMarturiile consumatorilor produselor naturiste CalivitaAfacerea cu produsele naturiste CalivitaArticole despre produsele naturiste CalivitaComanda produsele naturiste CalivitaContact Calivita

Promotii Calivita

Calivita

Producatori produse sportivi

Prolab

Cytogenix

California Fitness

Iss Research

Twinlab

Muscletech

Six Star Muscle

Api

 

 

 

Despre SIDA

     

    I. SCURT ISTORIC

    In condiţiile vieţii moderne, a actualei evoluţii demografice, cu formarea de mari aglomerări urbane prin migrarea mâinii de lucru către centrele industrializate, a mobilităţii crescute a populaţiei prin turism, a modificării comportamentului sexual, moral, social, insuficienţei educatiei sanitare, în special a celei cu privire la sexologie, extinderii in unele ţări a unor manifestări de patologie sexuală (homosexualism) cu tot progresul si marile realizări in domeniu stiinţei, al culturii si sănătăţii, s-a observat nu numai continua si alarmanta progresiune a unora dintre bolile venerice, dar s.-a adăugat grupului de boli pe cale sexuală, una din cele mai grave boli care a ameninţat vreodată specia umană, respectiv sindromul de imunodeficienţă dobândită..


    In 1981, apariţia unei boli extrem de grave cu caracter de explozie epidemica si cel mai adesea cu sfârşit letal, semnalată iniţial la imigranţii din Haiti, şi la comunităţile de homosexuali din New-York, San Francisco si Los Angeles. În scurt timp s-a precizat că boala face parte din MTS (maladii cu transmitere sexuală ), deoarece este intâlnită predominant la persoane care contactaseră – in repetate rânduri – si alte boli venerice. Recunoaşterea si caracterizarea clinică a sindromului de imuno deficienţă dobândită a fost realizată de specialiştii americani din aceste mari centre urbane in 1981.


    Prima izolare si descoperire a virusului imunodeficienţei umane a fost realizată in 1983 de Prof. Luc Montagnier si colaboratorii să i de la Institutul „Pasteur” din Franţa, de la pacienţii cu mari adenopatii axilare, inghinale, cervicale iar in 1984 Prof. R. Gallo si colaboratorii. de la Laboratorul din Betsheda ( SUA ) au izolat unul si acelasi virus de la bolnavii cu AIDS in stadii diferite ale bolii, realizând culturi de virus pentru a fabrica teste de diagnostic si a pepara la nevoie antigen.

    II. ETIOLOGIE


    Agenţii cauzali ai SIDA sunt virusuri specifice dotate cu proprietatea de a distruge selectiv anumite componente ale sistemului de apărare imunologică faţă de agresiunea logică din mediul inconjurător. Rezutatul final al acţiunii acestor virusuri este apariţia sindromului de imunodeficienţă (SIDA), fapt care le-a atras numele de virusuri alre imunodeficienţei omului-HIV (Human Immunodeficiency Virus).


    Virusurile imunodeficienţei umane sunt retrovirusuri de 90-120 nanomicroni diametru alcătuite din molecule de ARN ca suport genetic si o enzimă transcriptază inversă, care catalizează transcripţia, transformarea ARN in ADN proviral dublu helicoidal, după informaţia conţinută in ARN: Acest ADN proviral se integrează in genomul celulei gazdă sub acţiunea unei alte enzime „integraza”.


    Clasa retrovirusurilor curpinde familia oncovirinelor, producătoare de cancer si lentivirinelor. Lentivirinele sunt patogene, producătoare de efecte patogene, citopatice, suferinţă si moarte celulară, intre acestea incadrându-se HIV-1, HIV-2 si SIV ( virusul imunodeficienţei maimuţelor ).
    Virusul izolat in 1983 de francezi si apoi de americani in 1984 de la pacienţi cu SIDA, a fost unul si acelaşi virus, unanim denumit HIV-1.


    Luc Montagnier si colaboratorii au descoperit in Africa de Vest un al doilea virus generator SIDA, iar cercetătrii amercani din aceeaşi zonă au izolat un virus identic cu cel descoperit de francezi, cunoscut sub numele de HIV-2. HIV-1 si HIV-2 generează o boală identică si răspund la fel la medicamentele antivirale.
    Totuşi s-a arătat că genomul HIV-2 este diferit cu 30% de genomul HIV-1 si este nevoie de teste separate tip ELISA si Western Blot pentru identificare.


    Cercetările de virusologie efectuate in Africa pe maimuţe sălbatice si cu precădere pe maimuţa verde au dus la descoperirea unui virus producător de imunodeficienţă la maimuţă. SIV (Simianimmuno-deficiency virus ) a cărui analiză genomică a arătat ca este foarte apropiată de cea a HIV-2.
    Originea virusurilor imunodeficienţei uman se pare că este in Africa. HIV-1 isi are originea si este mai răspândit in Africa Centrala ( Uganda, Ruanda, Burundi ) iar HIV-2 in tările Africii de Vest. Se pare că in Africa Centrală virusul simian ar fi suferit o mutaţie care să-l facă patogen si la om.


    Din Africa Centrală infectia cu HIV a fost transferată prin muncitorii haitieni in această insulă, iar de aici, prin homosexualii americani ce aveau in această ţara un loc recunoscut de vacanţă, boala a fost răspândita in marile centre urbane SUA. Prin homosexuali si prin folosirea acelor de seringă nesterilizate de către drogaţi, boala s-a răspândit mult in aceste doua grupe de risc, extinzându-se foarte mult apoii la heterosexuali prin numărul mare al purtătorilor aparent sănătoşi ai infectiei cu HIV.
    Un alt val epidemic s-a datorat progresiunii infecţiei cu HIV-2. Există in grupele de risc crescut infectări duble cu HIV-1 şi HIV-2.

    III. PATOGENIE

    SIDA se caracterizează prin alterări cantitative si funcţionale ale limfocitelor OK.T4 ajutătoare prin creşterea imunoglobulelor serice policlonale si prezenţa de autoanticorpi. S-a arătat că HIV are un tropism particular pentru limfocitele T4 activate ,distrugând aceste celule tintă si interferând cu creşterea si activitatea lor metabolică. De asemenea, interacţionează direct cu limfocitele beta si produce activarea lor policlonală, sau aceasta ar fi secundară acţiunii virusului asupra limfocitelor T4 auxiliare.


    Printre anomaliile care caracterizează sindromul se întâlnesc : limfopenia, deficitul selectiv al limfocitelor T4, scăderea sau absenţa hipersensibilităţii cutanate tardive la diverse antigene noi sau de rapel, creşterea imunoglobulinelor serice predominant IgG si IgA la adulti si inclusiv IgM la copii.


    Alte anomalii constant observate sunt:
    a) scăderea răspunsurilor proliferative ale limfocitelor in vitro la : mitogeni, antigeni, alloantigeni si autoantigene.
    b) scăderea răspunsurilor citotoxice ale celulelor killer naturale;
    c) scăderea citoxicităţii mediate celular, de asemenea alterarea funcţiei monocitelor, creşterea nivelului seric al complexelor imune;
    d) defect al sintezei de interleukină2 , etc.
    Trebuie relevat că in apariţia simptomelor de boală intervin de asemenea şi factori predispozanţi ai gazdei ( starea imunogenetică, infecţii intercurente, influenta anumitor medicamente administrate simultan, etc. ) apariţia infectiilor oportuniste grave fiind datorată perturbării mecanismelor intime ale reglării imune..

    IV. MOD DE TRANSMITERE SI GRUPURI DE POPULATIE CU RISC CRESCUT LA INFECŢII

    Rezervorul de virus HIV il reprezintă omul infectat. Se consideră de aproape toţi autorii că omul odată infectat, devine purtător pentru toată viaţa ai acestei infectii virale, şi ca atare , sursa permanentă de contaminare pentru partenerii săi sexuali sau pentru cei care primesc sange contaminat, produsele din acest sânge sau prin inoculări accidentale cu ace de seringă ifectate şi nesterilizate. Desigur, rezervor de HIV reprezintă atât pacientii cu SIDA franc si, mai ales, cei in stare de purtători de virus aparent sănătosi cu testul ELISA pozitiv, care reprezintă sursa principală de răspândire a bolii. Se estimează că exista 50-100 si chiar mai multi purtători de HIV in fiecare caz de SIDA declarat. In interiorul organismului, monocitele si limfoctitele T auxiliare sunt cele mai importante situsuri de localizare al HIV.


    Căile de contaminare sunt: calea raporturilor sexuale, prin sânge si prin produse de sânge, de asemenea, pe cale transplacentară de la mamă la făt, in timpul sarcinii si postnatal prin alăptare. Toxicomanii, mai ales cei ce folosesc droguri injectabile, se contaminează foarte uşor, imprumutându-şi seringile insuficient sterilizate. La fel in spitalele de copii, prin folosirea seringilor si acelor de seringă insuficient sterilizate si transfuziilor cu sânge de la donatori purtători ai HIV neexploraţi pentru evidenţierea anticorpilor anti-HIV.
    După părerea celor mai multi specialisti, nu există transmiterea decat prin contact intim intercelular cu limfocite sau monocite infectate din spermă sau sângele purtătorilor de HIV.
    Nu este probată transmiterea viruslui prin contacte obisnuite, familiale sau sociale in viaţa in comun, in cămine, scoli.


    Modalitatea de transmitere obişnuită cea mai frecventă este desigur cea a raporturilor sexuale, virusul fiind eliminat prin spermă si secreţiile vaginale ale persoanelor contaminate. Toate lichidele organice – sângele, sperma, saliva pot vehicula limfocite T4 infectate cu HIV. Este posibil ca si alte celule ale sangelui sau ale preretilor vasculari să adăpostească virusul, servind astfel de rezerve de infectie.
    Apariţia bolii este favorizată de contactele infectante repetate, de cantitatile mari de virus din inocul, de un eventual teren propice imunodeficent, de predispoziti spre boli autoimune, de asocierea sinergică a unei alte infecţii virale .



    Calea raporturilor heterosexuale a constituit de la început modul obişnuit de transmitere a bolii in Africa, contagiozitatea in aceste condiţii fiind asemănătoare cu cea a sifilisului, virusul pătrunzând in leziunile microscopice ce pot apărea in aceasta situatie pe mucoasele genitale. Maladia se transmite mai usor de la bărbat la femie, femeile infectate africane fiind in numar mai mare. Dar si bărbaţii pot fi contaminati de femei infectate, daca prezintă leziuni ale glandului sau uretrei cauzate de alte infecţii ce constituie porţi de intrare a HIV. Homosexualitatea nu pare a fi un factor important in extinderea bolii in Africa.
    S-a constatat că transmiterea viruslui pe cale vaginală este probabil mai dificilă, deoarece mucoasa vaginala este mai adaptată contactelor sexuale decat alte cai naturale.


    Dintre factorii care ar facilita transmiterea HIV pe cale vaginală se citează: infecţiile vaginale mai frecvente la femeile africane care reprezintă o floră diferită de cea a femeilor din Europa si Asia, excizia rituală a clitorisului este o sursă de noi infectii, promiscuitatea sexuală, o anumită stare de imunodepresie a acestei populaţii in care tuberculoza si paludismul sunt endemice.


    Şi pe cale sangvina transmiterea este mai importanta in Africa, prin folosirea seringilor insuficient sterilizate. L.Montguier aprecia că, dacă transmiterea heterosexuala este mai putin „performantă” fata de transmiterea homosexuală, in absenţa luării unor măsuri de prevenire se va ajunge in 10-15 ani şi in celelalte continente, la situaţia din Africa unde un procent important ak populatiei adulte de ambele sexe este infectat.
    Toxicomanii care consumă droguri injectabile se contaminează usor, imprumutându-şi seringile nedezinfectate. Ei reprezentau in SUA 17% din bolnavii cu SIDA. În unele ţări din Europa occidentala majoritatea cazurilor de SIDA apăreau la drogaţi. Sondajele serologice in unle colectivităţi de acest fel arătau ca 50-60% din toxicomani erau infectati cu acest virus.


    Transmiterea virusului prin transfuzii de sânge reprezintă înainte de a pune in practică hotărârea de control serologic obligatoriu al donatorilor de sânge pentru depistarea unei eventuale infectii HIV a acestora, circa 2,5 – 3 % din totalitatea cazurilor de SIDA in SUA si Franţa.
    Riscul aparitiei de SIDA postranfuzional, desi era prea ridicat, reprezenta o cale curentă de transmitere a bolii , care se situa imediat dupa cea sexuală, fapt pentru care opinia medicală s.-a arătat foarte preocupată de problema securităţii sângelui si a preparatelor de sânge, propunându-se şi luându-se măsuri eficace pentru înlaturarea riscului unei astfel de transmiteri.


    Spre a ilustra riscul transmiterii cu produse de sange a factorului VIII, la cei atinsi de hemofilie, prof. L. Montaguie arată ca intr-o instituie franceză, care adăpostea copii hemofilici şi nehemofilici , intre 3-16 ani, testul ELISA a demonstrat că 50 % dintre hemofilici erau infectati cu HIV, in timp ce nici un nehemofilic nu era seropozitiv, ceea ce denotă că procesul de contaminare nu are loc in mediul scolar prin contacte strânse, dar nesexuale.
    Situaţia s-a schimbat in Franţa, in 1985, cand guvernul francez a decis ca toti donatorii de sânge sa fie supuşi testării, pentru a indepărta dintre donatori subiecţii seropozitivi HIV si a evita riscul unei boli SIDA de origine transfuzională.


    Şi la noi in ţară, după revolutia din 1989, acest deziderat s-a realizat..
    În practică mai ramâne un foarte mic risc, deoarece nu se pot detecta persoanele recent infectate ( sub 4 săptămâni ) care n-au format încă anticorpi anti-HIV.
    În legătură cu transmiterea trasplacentară, s-a constat că mamele bolnave sau purtătoare asmptomatice ale infecţiei, cu testele ELISA şi Western Blot pozitive, pot transmite infecţia la nou născuţi în peste 50% din cazuri. Mama infectată transmite virusul transplacentar produsului său de concepţie, probabil în ultimul trimestru de sarcină. La naştere, copilul imatur din punct de vedere imunitar , este purtător de anticorpi anti-HIV de la mamă.Aproximativ 2/3 dintre copii infectaţi prezintă postnatal manifestări severe ( infecţii majore, tulburpri neurologice, microcefalie) care pun în pericol existenţa lor.Simptomele sindromului de imunodeficienţă apar la 4-6 kuni de la naştere. Transmitera bolii se mai poate face postnatal pri alăptare, laptele putând conţine HIV ca şi alte lichide organice, fapt pentru care donatoarele de lapte trebuie selctate prin testare, pentru a evita riscul contaminării pe această cale.


    Au fost luate în discuţie şi alte căi de transmitere a infecţiei cu HIV. În salivă s-a decelat perzenţa HIV în concentraţii reduse. Saliva infectată, în condiţiile sărutului prelungit, poate fi contaminantă dacă primitorul este purtător de lezini ale mucoasei bucale, ce pot constitui porţi de intrare pentru limfocitele T infectate ale donatorului.


    Transmiterea HIV prin folosirea în commun a instrumentelor de igienă personală (aparat de ras, lame, periuşe de dinţi ) ar fi posibilă ţinând cont de micro traumatismele pe care le pot produce aceste instrumente.Persoanele neinfectate venind în contact cu sângele infectat cu HIV se pot contamina, fapt pentru care este de dorit ca aceste instrumente să fie de strictă utilzare personală.
    Nu s-au adus date concrete care să probeze veridicitatea unei transmiteri a bolii HIV prin înţepături de insecte ( ţînţari, pureci, păduchi )


    Folosirea în comun a unor obiecte şi instrumente de muncă, utilizarea WC-urilor publice, a mijloacelor de transport în comun, contactul personal prin stângerea de mâini nu s-au dovedit afi căi de transmitere a acestor infecţii.

     

     

    V. SMPTOMATOLOGIE


    Manifestari clinice proprii sindromului hiv

    Boala HIV are o perioadă de incubatie sau primoinfectie care se întinde de la câteva zile la câteva săptămâni : o perioadă asimtomatică (starea de purtator sănătos de 5 sau chiar 15 ani) cu aparitia de anticorpi specifici anti-HIV detectabil prin teste uzuale de determinare cunoscute sub numele “seroconversie” (se produce la majoritate pacientilor fără simptome sau semne de suferinţă la un procent sub 20 % dintre infectati) ; un stadiu clinic acut care nu se asociaza obligatoriu cu seroconversia. Urmează boala HIV cronică, care include formele incomplete , fruste de Presida sau ARC si sindromul de imunodeficientă dobandită , complet , franc .


    perioada de incubatie este etapa imediat urmatoare contractarii infecţiei HIV indiferent de calea de contaminare, în care virusul HIV trece in sânge, in ganglioni , penetrează in celulele ţintă pentru care manifestă o atracţie particulară.
    Durata perioadei incubaţiei este de 10-12 săptămâni timp in care bolnavul nu are nici un semn de suferinţă clinică.
    Testele de laborator pentru depistarea anticorpilor specifici anti-HIV sunt negative, deoarece acesti anticorpi nu au inceput să fie produşi de sistemul de apărare imuno-umoral ,respectiv limfocitele B.
    Pacientul este totusi contaminat. Pe parcursul perioadei de incubaţie din sângele si ţesuturile pacientului proaspăt infectat poate fi izolat HIV sau componente specifice din scructura sa , antigenele HIV prin tehnici laborioase si costisitoare, astfel ca nu pot fi utilizate in scopul unui diagnostic de rutină.
    2. Perioada de seroconversie asimtomatica sau discreta , la cei mai multi pacientiu si boala acuta ce apare in procent mai mic asociata cu seroconversia .


    Dupa 5-12 saptamani de la infectare apar primii anticorpi specifici anti-HIV, iniţial antiglicoproteina transmenbranara GP-41 (glicoproteina din invelisul HIV-1) si la scurt timp anticorpi anti p-24 (proteina afalta in miezul HIV-1)
    Intr-un numar nu prea mare de cazuri, seroconversia se insoteste cu o stare generala proastă , cu febră, cu unele erupţii cutanate eritematoase , cefalee , adenopatii axilare de consistenţă moale , uneori reactii meningeale , care trebuie deosebite de aja zisa boala acuta HIV
    Boala acuta HIV prezinta un tablou clinic asemănător celui din mononucleoza infectioasa : febră, dureri musculare, articulare, stare de oboseală, si somnolenţă, creşterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici, durerosi la gât sau cu o simptomatologie de tip pseudo-gripal sau a unei viroze respiratorii care se remite cu antiimflamatoare si antigripale.


    Manifestarile clinice de suferinta nervoasa sunt intâlnite la un numar mic de pacienţi : cefalee, fotofobie, neuropatii, senzitivo-motorii.
    De asemenea , pot apare o hepatita acuta cu icter si eruptii eritematopapuloase. Simptomatologia care se asociaza bolii acute HIV are un caracter nespecific, fiind frecvent intâlnită in cursul infecţiilor cu diverse virusuri. Numai un argument epidemiologic privind aparteneta pacientului la un grup de risc (homosexuali,drogati) si controlul serologic pentru infectia HIV pot confirma o asemenea maladie

    SIDA CRONIC

    După seroconversie pacientul rămâne infectat cronic cu HIV până la deces, fiind contaminant pentru toţi partenerii lui sexuali sau pentru cei care vin în contact cu sângele lui. Virusul este inclus ca provirus ADN , in genomul celulelor contaminate.


    Totalitatea manifestarilor clinice ce apar până in stadiul final de SIDA reprezintă boala cronică. Aceasta trece prin diferite stadii evolutive, crescânde, de deteriorare a sistemului de apărare imunologic.
    Forme incomplete ale boli cronice: PRESIDA sau ARC ( aids related complex) includ, după Krause , cel putin 2 manifestari clinice dintre următoarele, febră mai mult de 3 luni, scăderea în greutatea de bază cu mai mult de 20%, limfadenopatie cu evoluţie mai lungă de 3 luni, diareea cronică, oboseală, transpiraţii nocturne şi, in plus, două anomalii de laborator : scăderea numărului de limfocite T4 ajutătoare , scăderea raportului dintre limfocitele T4 ajutătoare si T8 supresoare, scăderea răspunsului limfoproliferativ si creşterea serumglobulinelor.


    Studiile imunohistologice ale ganglionilor limfatici au demonstrat infiltraţia centrilor germinativi celule OKT8 , alterarea structurii acestor centri cu depleţia celulelor T4 ajutatoare si infiltrat cu plasmocite.
    Faza prodromală de pre-SIDA este indentificată clinic numai la un procent de pacienţi, iar la acestia evoluţia către forma completă este imprevizibilă.


    Simpomatologia clinică a sindromului complet este dominata de :
    afectarea starii generale cu febră prelungită, slăbire importantă poliadenopatie generalizată.
    Infecţii variate cu germeni sau paraziţi oportunişti.
    Apariţia predominantă a două tipuri de tumori maligme : sarcomul Kaposi si limfoame maligne de diferite tipuri histologice ce derivă din celula B si T si din celulele dendritice Langerhans (limfoame Burkitt ,limfom limfomblastic, boala Hodgkin).


    SIDA are, din punct de vedere clinico-evolutiv, o mare varietate de exprimare, datorită unor cofactori particulari care-l individualizează la fiecare pacient in mod special. Astfel, pneumonia cu Pneumocystis carinii apare in 50% dintre pacienti; la 25-34% apare sarcomul Kaposi.

    MANIFESTĂRI CUTANEO-MUCOASE ASOCIATE

    Simtomatologia cutaneo-mucoasă poate apărea inaintea infecţiilor si neoplaziilor viscerale grave, recunoasterea sa ca manifestare prezumptiva poate facilita diagnosticul precoce al AIDS, de mare utilitate epidemiologică si terapeutică.
    Dermatita seboreică, care apare brusc, cu intensitate severă, la pacienţii care nu suferisera anterior de o astfel de afectiune poate fi evocatoare pentru SIDA.
    Prevalenţa ei a fost intâlnita in 25-40% dintre pacienţi cu SIDA si de 5% la cei fara SIDA.
    Xerodermia caracterizată prin aspect de piele imbatrânită este o manifestare care se intâlneşte cu frecvenţă mare in etapele tardive ale boli cronice HIV.
    Zona zoster la adulti tineri din grupurile de risc este frecventă, extensivă şi poate fi etichetată ca specifică sindromului complet. Uneori poate duce la meningite fatale in ciuda unei terapii intensive in perfuzii cu Zovirax.


    Vegetatiile veneriene gigante, recidivante genitale si mai ales perianale, sunt manifestări clinice prezumtive pentru un teren SIDA si impun practicarea reacţiilor serologice de rutină pentru depistarea anticorpilor anti-HIV.
    Leucoplazia păroasa viloasă constituită dintr-o banda albicioasa lată de 7-8 mm dispusă pe marginea liberă a limbii este apreciată a fi o manifestare cvasispecifica a bolii cronice HIV. Leziunea începe in dreputul celui de-al doilea molar, unde trebuie cautată sistematic la cei seropozitivi pentru infectia HIV, extinzându-se catre vârful limbii.
    Boala aftoasă este frecvent intâlnită la cei cu SIDA, cu leziuni aftoase de tipul ulceraţiilor mari, necrotice, extensive, insoţite de o stomatită difuză, trenantă.
    Sarcomatoza Kaposi se intâlneşte la circa 34% dintre pactienţii cu infecţie HIV iar limfoamele maligne la 5-6% dintre acestia. Aproximativ 40% dintre pacientii cu SIDA au sociată o afectiune malignă.
    Boala Kaposi la pacienţii cu SIDA diferă de sarcomul Kaposi clasic, prin aceea că apare la indivizi tineri şi aproximativ jumătate dintre aceştia au leziuni gastrointestinale sau ale ganglionilor limfatici.


    Există o corelaţie intre disfuncţia sistemului imun si dezvoltarea sarcomului Kaposi. În funcţie de gradul de invazie locală, de interesarea viscerală sau limfatică, s-au determinat 4 subtipuri de sarcom Kaposi asociat cu SIDA :
    stadiul I – cu afectare cutanată limitată la o singură regiune anatomică cel mai adesea pe membrele inferioare
    Stadiul II – leziuni cutanate diseminate in mai multe regiuni anatomice
    Stadiul III – leziuni numai viscerale, de exemplu : gastrointestinale, limfatice sau osoase;
    Stadiu IV – ce se caracterizează prin multiple leziuni cutanate sau viscerale.În acest tip, incidenţa afectării viscerale se ridică la 72 %, a ganglionilor limfatici si tractului gastrointestinal in circa 81 %, iar plămânii in 11% din cazuri.
    In formele neepidemice de boală Kaposi, leziunile extracutanate apar numai intr-o proportie de 10 % .
    Limfoamele maligne apar la tineri intre 20-35 ani prepoderent la bărbaţi în stadiul tardiv al sindromului de imunodeficienţa dobândită, fiind un semn de prognostic grav ce indică o mare prăbuşire a imunităţii celulare.

    MANIFESTĂRI PULMONARE DIGESTIVE SI NERVOASE ÎN INFECŢIA CU HIV CRONICĂ


    Manifestări pulmonare

    Peste 60% dintre cei cu boală cronică cu HIV se prezintă la medic pentru o pneumonie, cel mai adesea cauzată de Pneumocystis carinii, pneumonia cu virus citeomegalic situându-se imediat după aceasta, penumoniile cu Hameonphylus şi pneumococ fiind de 7 ori mai frecvente decât la populaţia normală. Este crescută şi rata imbolnăvirilor de tuberculoză pulmonară la bolnavii cu SIDA şi concomitent si infecţiilor cu microbacterii atipice..


    Pneumonia cu Pneumocytis carinii este apreciată a avea o frecvenţă intre 60-85% după diferiţi autori, reprezentând afectarea pulmonară majoră in SIDA. Debutează cu o tuse uscată si persistentă, cu imagine radiologică anormală in cursul primelor saptamâni si cu o supravieţuire mai lungă, dacă este diagnosticată în această etapă.În stadiile avansate, parazitul generează infecţii extinse nu numai la nivelul plămânilor, ci şi al ganglionilor limfatici, splinei sau ficatului.

    Manifestări digestive

    Sunt datorate fie localizării HIV la nivelul unor structuri ale tubului digestiv, unor agenţi oportunişti sau interesării tractului digestiv de către sarcomul Kaposi sau limfoamele asociate. Este vorba de enterocolite cronice, care pot fi uneori necrotice, generate mai ales de citomegalovirus implicat în 16-55% dintre suferinţele digestive ale pacienţilor cu SIDA. În cazul enteritelor şi enterocolitelor cronice cauzate de infecţii cu paraziţi în ordinea frecvenţei s-au descris cele cu protozare ( cu Cryptosporidium in 5-35% din cazuri, cu Isospora până la 15 % din cazuri. Atlti paraziti fiind Trichiuris trichiura Ankilostoma, Giardia, Schlysostom ) apoi microbacteriile atipice Salmonella si Shigella.


    Consecinta entrocolielor din SIDA este reprezentată de diaree cronică lichidă, constantă, asociată cu malabsorbţie, steatoree si pierderea in greutate.

     

    AFECTAREA SISTEMULUI LIMFOGANGLIONAR IN INFECŢIA CRONICĂ CU HIV

    Se apreciază că 10-30% dintre pacienţii la care s-a diagnosticat limfadenopatia generalizată persistenă vor cunoaşte o evoluţie către SIDA franc.


    In contextul HIV acută sau în cazul seroconversiei ganglionilor afectati sunt caracterizati prin crestere in dimensiuni prin consistenţă moale la palpare, absenţa durerilor si tendinţa resorbţiei spontane într-un interval mai scurt de 3 luni.
    În boala HIV cronică, limfadenopatia generalizată persistentă se produce după luni sau chiar ani multi de la contaminare cu HIV, fiind un semn de prognostic sever al trecerii de la un stadiu relativ benign la o evolutie accelerată către SIDA.

    MANIFESTĂRI LA NIVELUL SISTEMULUI NERVOS

    Afectările neurologice sunt frecvente in cursul SIDA, 40-50% dintre pacienţi prezentând semne de suferinţă neurologică în cursul bolii. Acestea sunt legate direct de infecţia cu HIV, de consecinţe ale infecţiilor oportuniste sau ale limfoamelor nehodgkiniene cu localizare la acest nivel . Ca entităţi clinice pot apare encefalite subacute, meningite, leuconecefalopatia multifocală progresivă , complexul demenţei din SIDA ..
    Se mai amintesc unele manifestări cu caracter autoimun, la pacienţii seropozitivi pentru infecţia HIV ( suferinţe similare sindromului Sjogren, vasculite, ce pot mima poliarterita nodoasă, un sindrom care mimează boala lupică acută, numeroase tipuri de autoanticorpi, etc. ).


    VI. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

    SIDA complet constituit este o boală gravă, care evoluează cu remisiuni si recăderi periodice ale unor infecţii ce pot fi mortale, de asemenea cu o progresie gravă a cancerelor asociate, ajungând in final la o mortalitate de aproximativ 100%.


    Din datele statistice pe 1319 cazuri studiate în New-York, pneumonia cu Pneumocystis Carinii predomină la 57% din cazuri iar sarcomul Kaposi la 35% din cazuri. Pacienţii ce aveau numai sindrom Kaposi au avut o evolutie pe termen ceva mai lung de 125 saptamâni iar cei cu sarcom Kaposi şi alte infectii oportuniste 65 de săptămâni. Cei cu sarcom Kaposi asociat cu Pn. Carinii au supravieţuit 61 săptămâni si când, in plus, apăreau si alte infecţii, supravietuirea se reducea la 48 de săptămâni.
    In cazul in care s-au diagnosticat alte infectii oportuniste fără maladia Kaposi sau pneumonie cu Pn. Carinii, sfârşitul fatal s-a instalat in 18 luni.

    DIAGNOSTICUL DE INFECŢIE HIV


    Se face prin izolare şi cultivarea virusului sau numai pri izolarea unor antigene specifice ale acestuia ca şi prin teste de evidenţiere a anticorpilor serici anti-antigene HIV.

    TESTE DE EVIDENŢIERE A ANTICORPILOR SERICI ANTI-HIV

    Pentru decelerea anticorpilor serici anti-HIV se folosesc testele de screening, de evaluare în masă şi teste de confirmare, de verificare aunui ser găsit pozitiv pritr-un test de screening.
    Testul ELISA (Enzime Linked Immuno- Sorbent Assay ), este un test de screening, uşor de executat şi face o estimare globală a prezenţei diferitelor tipuru de anticorpi anti-HIV.
    Testul Western Blot este un test selectiv şi care are valoare de confirmare, fiind utulizat foarte larg spre averifica un ser găsit pozitiv pritr-o tehnică ELISA
    Testul RIPA (Radio Immun Preciptin Assay ) este o probă foarte fidelă ce utlizează elemente radioactive şi este utilizat ca şi testul anterior ca test de confirmare apozitivităţii altor metode (ELISA )

     

    PROFILAXIA BOLII HIV SI SIDA

    Cuprinde acţiuni complexe şi diferenţiate in raport cu categoria de subiecţi pe care ii vizează . Se deosebesc astfel măsuri pentru reducerea riscului de transmitere a HIV la cei care apartin grupelor cu risc crescut de infectare, sfaturi adresate pacientilor cu boala HIV care-si duc viata in ambianta familială si socială normală, măsuri pentru pacientii spitalizaţi, recomandări pentru persoanele care vin in contact neprofesional cu cei care sunt infectati cu HIV, protectia personalului medico-sanitar.


    Unii autori consideră că pentru a se produce contaminarea cu HIV trebuie îndeplinite două condiţii: să se intre în contact direct cu ceva sau cineva care poartă virusul şi virusul să pătrundă în interiorul organismului.
    Transmiterea HIV a fost probată doar în trei moduri :
    prin transfuziile de sânge sau injecţiile cu produse de sânge prelevate de la o persoană infectată ( aici sunt incluse şi utilizările de ace de seringă nesterilizate şi murdare de sânge, concomitent la mai multe persoane );
    contactul sexual homosexual şi heterosexual ;
    transmitera de la mamă la copil.

    MĂSURI PENTRU REDUCEREA ŞANSEI DE CONTAMINARE LA INDIVIZII CARE APARTIN GRUPELOR POPULATIONALE CU RISC CRESCUT DE INFECTARE CU HIV

    Pentru bărbaţii homosexuali si bisexuali reducerea riscului de contaminare necesită o modificare a comportamentului si practicilor lor sexuale. Cu cât numarul partenerilor sexuali este mai mare cu atât creşte si riscul de a contracta HIV. Este deci de dorit a se reduce numărul partenerilor, eventual stabilizarea la unu sau un număr cât mai mic de parteneri .Fidelitatea sexuală reprezintă in acest mment măsura cea mai importanta pentru a se realiza protectia fata de SIDA: Tipul de partener sexual este important. Partenerii proveniti dintre cei care se droghează cu droguri administrate intravenos prezintă un risc mai mare de a fi contaminati. Tipul de practici sexuale pare a genera coeficienţe de risc diferite.


    Astfel se apreciază că HIV este mai usor transmis in timpul raporturilor anale şi aceasta deoarece mucoasa rectală este mult mai fragilă anatomic decât cea genitală iar la subiecţii cu parteneri multipli, leziunile mucoasei reclate sunt mult mai frecvente decât la cei cu partener unic.Aceste eroziuni şi fisuri ale mucoasei anale favorizează ajungerea spermei contaminate cu HIV de la partenerul activ în contact cu sângele partenerului pasiv.


    Contactele sexuale bucale se pare că se insoţesc de un risc mai redus de contaminare a partenerului pasiv. Riscul ese insă crescut pentru partenerul activ pe a cărui mucoasă genitală pot apare leziuni în cursul unui contact bucal şi saliva infectată cu HIV a partenerului pasiv ajunge astfel in contact cu sangele partenerului activ.Existenţa unor ulceraţii sau eroziuni sângerânde la nivelul mucoasei gurii partenerului pasiv favorizează contaminarea acestuia de la sperma partenerului activ


    Toate considerentele enuntate se pare ca au doar o valoare profilactica speculativă, deoarece cercetările prospective au stabilit ca printre homosexuali si bisexuali procentul de seropozitivitate atinge 70 % iar printre prostituatele din zonele endemice chiar 80 %. În aceste condiţii este evident că o profilaxie eficace de transmitere a infecţiei cu HIV pe care sexuala o reprezintă doar practicarea contactelor sexuale fără nici o atingere intre mcuoasele genitale, anale sau bucale ale celor doi parteneri, de preferinţă prin utilizarea prezervativelor cu realizarea asa-yiselor contactele sexuale perfect uscate ( drysex).
    O problema deosebit de delicată in profilaxia contaminarii cu HIV in cursul practicilor sexuale rezultă din aceea ca pacientul insusi este cel care are datoria morala de a-si informa partneerul sau partenerii sexuali ca este infectat cu HIV pentru ca acesta la randul sau sa decida asupra oportunitătii si conditiilor consumării unui act sexual.


    Moralitatea, educatia si temperamentul individual alcătuiesc in general un amestec complex de tendinte comportamentale a căror rezultantă asa dupa cum s-a putut constata nu a generat nici un castig sub raportul eficacităţii profilaxiei contaminării cu HIV care asrăzi a luat proporţiile unei epidemii mondiale grave.
    Situatia este ce putin explicabilă avându-se in vedere complicatiile sociale , conflictele psihologice si drama pa care o trăiesc cei contaminati cu HIV şi pe care societatea are tendinta de a-i izola de o maniera foarte severă si stricta.


    Se pare în cursul profilaxiei, lupta anti HIV tebuie să se bazeze pe informarea largă, detaliată şi concretă cu datele cele mai pertinente asupra bolii a publicului interesat. Pentru aceasta se cer utilizate toate mijloacele propagandei vizuale şi audio ( afişe, conferinţe publice, radioul, presa , televiziunea )
    Concluzia generală care se impune este că fidelitatea cuplului este condiţia esentială în profilaxia primară sau a îmbolnăvirilor cu HIV: La cei cu comportament sexual special, vagabonzii sexuali, „aventurierii amorului” se cere a se efectua o propagandă intensă prin care să se lămurească mecanismele de contaminare, să se definească grupele de populatie cu risc crescut si să se recomande utilizarea prezervativelor pentru realizarea contactelor sexuale uscate.


    Pentru pacientii cu hemofilie si cei care sunt supuşi frecvent la transfuzii de sânge sau care primesc preparate de sânge pe cale intravenoasa sau intramusculară, riscul contaminării cu HIV a scăzut spectaculos ca urmare a introducerii obligativităţii de testare a donatorilor de sânge şi în unele cazuri a testării sângelui sau preparatelor de sânge.
    La toxicomanii care utilizează droguri cu administrare intravenoasă s-a constatat o rată de 20-60% de transmitere a HIV prin intermediu acelor murdare.Propaganda şi lupta antidrog au dat retzultate modeste în general, astfel încât nu se poate spera că prin aceste mijloace să se ajungă la o reducere a transmisiei HIV. Este de dorit ca la componenţii acestei grupe de risc să pătrundă informaţiile despre modalităţile de transmitere a infecţiei cu HIV ca şi recomandarea elementară , puţin cam utopică de altfel, ca fiecare toxicoman să aibă o seringă propie de utlizare unică.


    Practicarea unei informări detaliate, amănuntiţe asupra viruslui SIDA şi a căilor de transmisie a bolii HIV este necesara la toate persoanele care intentionează de a calatorii in zonele geografice in care epidemia HIV are o extindere deosebită. Determinarea sistematica a anticorpilor anti HIV la cei care au efectuat o asemenea călătorie ar putea avea o oarecare importanţă profilactică pentru blocarea răspândirii epidemiei de HIV.
    Depistarea activă, ca si pentru infectia sifilitică, la angajarea in serviciu, la incorporarea pentru satisfacerea serviciului militar, pentru eliberarea certificatului prenuptial la căsătorie şi la toţi pacienţii spitalizati pentru alte suferinte ar putea deveni o armă eficace în profilaxia bolii HIV cu conditia ca normele de etica si morală sociala si nu în ultimul rând posibilităţile tehnico-materiale să o permmită.
    Vaccinurile anti HIV sunt încă în stadii experimentale.

    CONCLUZII


    Lipsa de informare asupra agenţilor cauzali, a călor de transmitere, a contagiozităţii şi a măsurilor de protecţie faţă de infecţia cu HIV, ca şi evoluţia mortală în ciuda celor mai complicate şi sofisticate terapii au generat o psihoză de teamă faţă de SIDA, o adevărată ,,sidamanie,, Anxietatea cu care publicul larg priveşte problematica SIDA a fost alimentată până la un punct şi de mijloacele mass media care, în goană după senzaţional, au împrăştiat numeroase zvonuri false despre maladia secolului XX.
    O analiză raţională, pe baza datelor ştiinţifice justifică afrmaţia că psihoza de teamă faţă de SIDA este disproporţionată faţă de riscul real de a contacta boala, şi aceasta fără intenţia de a minimaliza boala şi consecinţele sale asupra individului şi potenţiale asupra speciei umane.


    Se consideră că o coabitare civilizată şi lipsită de riscuri ( în afara contactelor sexuale şi a introducerii în corp a sângelui conatminat ) este posibilă atât în cadrul familial cât şi în cel social sau al activităţilor profesionale, cadru în care riscul de transmisie este nul, după opnia majorităţii covârşitoare a cercetătorilor.
    Publicului larg, susceptibil de contacta infecţia, i se adresează îndemnul de a se informa asupra căilor de contaminare cu HIV şi a mijloacelor de protecţie faţă de această contaminare, deorece în acest moment doar măsurile profilactice acceptate şi îndeplinite de bună voie reprezintă unica posibilitate luptă eficace împotriva epidemiei mondiale de boală HIV.

    Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.

     

     

     

2009 © calivitavelcu.ro - Site supus drepturilor de autor

Noul magazin virtual CalivitaVelcu

Blog Calivita

Articole

Cure de slabire

Plante medicinale

Despre vitamine

Despre minerale

Despre proteine

Despre Aminoacizi

Plante daunatoare

Despre zahar

Despre sare

Despre apa