Virusul este o particulă submicroscopică, care este formată dintr-o teacă, sau înveliş cu rol de protecţie de natură proteică, numită capsidă şi un material genetic. Materialul genetic poate să fie ADN, fie ARN.
ISTORIC
Existenţa unor microorganisme invizibile la microscop a fost intuită de Pasteur după ce toate încercările de a pune în evidenţă agentul turbarii au părut a fi zadarnice. După unii precursori geniali (Edward Jenner, Pasteur), progresele în domeniul virologiei au rămas neînsemnate şi până la începutul secolului al XX-lea, s-a vorbit în continuare de acele "fiinţe imaginare", fără ca ele să fie cunoscute. Cu ajutorul microscopului optic cu lumină ultravioletă ("ultramicroscopul"), se pot distinge obiecte până la o fineţe dimensională de 0,15 μm, la măriri de 6.000-7.000 ori.
Cu toate acestea, virusurile (inframicrobii), nu se pot observa cu aceste microscoape. Observarea lor cere o mărire de ordinul 10.000-15.000 ori, ceea ce nu se poate obţine cu microscopul optic, deoarece astfel de măriri necesită puteri separatoare de 0,2 μm. La sfârşitul secolului al XIX-lea, s-a reuşit detectarea lor printr-o metodă indirectă; după triturarea ţesuturilor care le conţin, virusurile traversează filtrele şi prin injectare transmit o anumită boală, astfel că li s-a atribuit denumirea de virusuri filtrante. Lucrările lui R. Degkwitz (1927) şi T. Taniguchi (1935) au demonstrat că rujeola este cauzată de un virus. La fel şi rubeola. Aceste două virusuri vor fi cultivate ulterior de Enders (1962).
În 1935, W. M. Stanley izolează o „proteină” si demonstrează că inocularea acesteia unor plante provoacă boala numită mozaicul tutunului; de asemenea, arată că „proteina” păstrează această proprietate şi după cristalizare; Bowden şi Pirie îi confirmă descoperirile în 1937. Ulterior s-a văzut că de fapt era de vorba de un acid nucleic cu un înveliş de natură proteică; în cazul virusurilor patogene pentru animale, aceste două componente pot, în anumite condiţii, să se separe .
În 1939, G. Kausche, E. Pfankuch şi E. Ruska au început să studieze virusurile la microscopul electronic.
În 1943, Goodpasture este iniţiatorul infectării membranei alantoidiene a oului embrionat de pui (variola aviară, vaccina, herpesul), care va fi dezvoltată de F. M. Burnet şi colaboratorii săi, iar apoi de mulţi alţii (Levaditi, Myakawa, etc).
După ce demonstrează că la baza reproducerii virusului mozaicului tutunului stă ARN-ul, Heinz Fraenkel-Conrat arată în 1955 împreună cu Robley Williams că un virus funcţional poate fi obţinut din ARN purificat şi o proteină, acestea două unindu-se spontan (proteina înveleşte materialul genetic), - deci aceasta este cea mai stabilă structură (cu energia cea mai mica) -, şi este foarte probabil ca acesta să fie şi mecanismul de formare a virusului în celula gazdă.
În 1958, Stanley a stabilit că ceea ce credea a fi „proteina” virusului mozaicului tutunului are proprietăţile moleculelor chimice dar dispune şi de capacitatea de a se reproduce şi de a se transforma.
PROPRIETATI
Din punct de vedere chimic, virusurile sunt constituite din nucleoproteide. La un înalt grad de puritate ele pot cristaliza. La virusul herpesului capsida este prevăzută cu prelungiri proteinice (capsomeri) care acoperă toată suprafaţa virionului. Deosebiri faţă de microbi:
Virusurile au dimensiuni foarte mici (de la 8 nm până la 500 nm, astfel că pot traversa filtrele poroase ce reţin bacteriile.
Reproducerea virusurilor este posibilă numai în interiorul celulelor vii, în organisme sau în medii de cultură care conţin astfel de celule.
Au rezistenţă mare la glicerină şi la solvenţii lipoidelor, faţă de care sunt sensibili majoritatea microbilor.
Virusurile sunt agenţi patogeni ai unor boli denumite generic viroze. În general, virusurile dau imunitate, dar infecţia poate fi determinată şi de acizii nucleici extraşi din virusuri; în acest caz nu se obţine imunizare, datorită lipsei proteinei.
Exemple: virusul variolei, virusul turbării, virusul encefalitei, etc.
CLASIFICARE
După gazda care îi primeşte, se împart în patru grupe:
- virusuri patogene pentru bacterii: bacteriofagi:
- virusuri patogene pentru vegetalele superioare: virusurile plantelor;
- virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor;
- virusuri patogene pentru vertebrate, cuprinzând cinci grupe:
- virusuri al căror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin, variolă),
- virusuri neurotrope pure (turbare),
- virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoză venerică la om),
- virusuri septicemice (rujeolă, rubeolă),
- virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze şi leucemii transmisibile).
- După proprietăţile fizico-chimice:
- După tipul de acid nucleic pe care îl conţin (clasificarea actuală uzuală)
VIRUSI EXISTENTI
A
1. ▪ ASF-Virus
2. ▪ Virusuri adeno-asociate
3. ▪ Adenovirus
4. ▪ Alfavirus
5. ▪ Arbovirus
6. ▪ Arenavirus
B
1. ▪ BHV1
2. ▪ BVDV
3. ▪ Baculovirus
4. ▪ Bacteriofage
5. ▪ Virusuri ai bolilor aviare
6. ▪ Bornavirus
7. ▪ Virusul imuno-deficienţei bovine
8. ▪ Virusul leucemiei bovine
9. ▪ Virusul respiratoric syncytial bovin
10. ▪ Bunyavirus
C
1. ▪ Caudovirus
2. ▪ Virusul Chikungunya
3. ▪ Circovirus
4. ▪ Virsul febrei caprine de Colorado
5. ▪ Coronavirus
6. ▪ Virus Coxsachial
7. ▪ Virusul bolii Creutzfeldt-Jakob
D
1. ▪ Virus DNA
E
1. ▪ Virusul Ebola-Zair
2. ▪ Virusul Ebola
3. ▪ Virusul Epstein-Barr
4. ▪ Virusul Eyach-Virus
F
1. ▪ Coronavirus felin
2. ▪ Virusul leucozei feline
3. ▪ Filovirus
4. ▪ Flavivirus
G
1. ▪ Virusuri GB
2. ▪ Virusul Febrei Galbene
H
1. ▪ H7N3
2. ▪ HIV
3. ▪ HTLV
4. ▪ HTLV-I
5. ▪ HTLV-II
6. ▪ Hantavirus
7. ▪ Virus ajutător
8. ▪ Hepadnavirus
9. ▪ Virusul hepatitei C
10. ▪ Virusul herpesului cabalin
11. ▪ Virusul Herpes-simplex
12. ▪ Adenovirusuri umane
13. ▪ Papillomvirusuri umane
I
1. ▪ Virusul gripei A/H5N1
2. ▪ Virusul gripei
3. ▪ Virus Inkoos
4. ▪ Isavirus
J
1. ▪ Virus JC
2. ▪ Retrovirus Jaagsiekte ovin
3. ▪ Virusul maladiei Jembrana
K
1. ▪ Virusul febrei hemoragice Krim-Congo
L
1. ▪ Virusul Lassa
2. ▪ Lentivirusuri
M
1. ▪ Virusul Maedi-Visna
2. ▪ Virusul Marburg
3. ▪ Virusul vărsatului de vânt
4. ▪ Virusul tumorilor mamare la şoareci
5. ▪ Mimivirus
6. ▪ Mononegavirusuri
7. ▪ Morbillivirus
8. ▪ Myovirusuri
9. ▪ Myxovirusuri N
1. ▪ Norovirus
O
1. ▪ Onkovirusuri
2. ▪ Virusul febrei Oropouche
P
1. ▪ PCV-2
2. ▪ PRRS-Virus
3. ▪ Papovavirusuri
4. ▪ Paramyxovirusuri
5. ▪ Parvovirusuri
6. ▪ Poliovirus
7. ▪ Polyomavirusi
8. ▪ Circovirus porcines
9. ▪ Potato Spindle Tuber Viroid
10. ▪ Virusuri ai pojarului
11. ▪ Prion
12. ▪ Profag
R
1. ▪ Virus RNA
2. ▪ Virusul turbării
3. ▪ Virus Respiratory-Syncytial
4. ▪ Retrovirusuri
5. ▪ Rhabdovirus
6. ▪ Virusul Ross-River
7. ▪ Rotaviren
8. ▪ Rubivirus
9. ▪ Virusul vărsatului de vînt german
S
1. ▪ Virusul Sin-Nombre
2. ▪ Spumaviren
T
1. ▪ Virusul mosaicului de tutun
2. ▪ Virusul Tacaribe
3. ▪ Virsul Tahyna
4. ▪ Togavirusuri
5. ▪ Torovirus
U
1. ▪ Virusul Usutu
V
1. ▪ Virusul Varicelei Zoster
2. ▪ Viroid
3. ▪ Virusul anemiei infecţioase a somonului
4. ▪ Taxonomia virusurilor
5. ▪ Învelişul virusurilor
6. ▪ Virusoid
W
1. ▪ Virusul Nilului de West
Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.
