Calivita


Magazin online de produse naturiste

la preţ distributie TVA inclus

Calivit

 

Infectiile tractului urinar

 


    Definiţie: Infectiile tractului urinar reprezintă situaţii patologice caracterizate prin pătrunderea şi multiplicarea bacteriilor în tractul urinar, manifestate prin bacteriurie.


     Colonizarea microbiană a urinii poate fi asimptomatică sau simptomatică.
    În absenţa infecţiei, tractul urinar este steril, cu excepţia 1/3 externă a uretrei la femei .
     Infecţia poate atinge uretra,  vezica urinară,  ureterele, bazinetul, papilele, calicele şi interstiţiul renal, dar şi structurile adiacente (fascia perineală, prostata, epididimul). Germenii cei mai frecvent implicaţi sunt bacteriile, mai rar virusuri, levuri, ciuperci.

    Pentru evaluarea bacteriuriei s-a introdus urocultura cantitativă care constă în recoltarea într-un recipient steril a urinii din jetul mijlociu după toaleta corectă a organelor genitale.
    Bacteriuria semnificativă se defineşte prin prezenţa a peste 105 unităţi formatoare de colonii (UFC)/ml urină.


    Piuria (leucocituria)  se defineşte prin prezenţa leucocitelor în urină peste 10/mm3 sau 103/ml. Bacteriuria fără leucociturie semnifică contaminare.
    Bacteriuria joasă /(sub 105 UFC/ml) semnifică contaminarea urinii, dar se interpretează ca ITU în condiţiile asocierii bacteriuriei 102 – 105UFC/ml cu piurie şi simptome clinice sugestive, a bacteriuriei peste 103UFC/ml la un bărbat simptomatic, sau a identificării Staphilococcus Saprophiticus.

    Incidenţă: ITU sunt cele mai frecvente infecţii întălnite în practica medicală, predominând la femei în perioada fertilă.

    Clasificare:
    (adaptat după “Oxford Textbook of Clinical Nephrology)

     

    A.1. ITU necomplicate

    1. La pacienţi fără anomalii fiziologice sau anatomice ale tractului urinar (tract urinar normal), cu funcţie renală normală, în absenţa manevrelor instrumentale sau a intervenţiilor chirurgicale urologice recente;
    2. apar mai frecvent la femei între 18–40 ani, cu o incidenţă mai crescută în decada a 2a şi a 3a de viaţă şi sunt rare la bărbaţi;
    3. germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli (70 – 95%); alţi germeni implicaţi sunt: Staphilococcus Saprophiticus (25%), Proteus mirabilis, Klebsiella, Enterobacter.

    A.2 ITU complicate

    1. la pacienţii cu tulburări anatomice, funcţionale (ex. reflux vezico-ureteral, nefropatie de reflux) sau obstructive (ex calculi, etc) ale tractului urinar (tract urinar anormal) sau la pacienţi cu deficienţe în apărarea gazdei: diabet zaharat, insuficienţă renală , sarcină,  imunosupresat , transplantat, neutropenic;
    2. apar mai frecvent la extremele de viaţă (noi-născuţi sau copii cu anomalii anatomice ale tractului urinar, vârstnici peste 60 ani, în special bărbaţi cu patologie obstructivă prostatică şi instrumentări urologice).
    3. germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli; alţi germeni implicaţi sunt Klebsiella pneumoniae, Euterobacter, Proteus mirabilis, Pseudomonas aeroginosa, Serratia, Stafilococul auriu.

    B.1. ITU joase
    Bacteriuria asimptomatică
    Cistita
    Uretrita
    Prostatita acută şi cronică

    B.2. ITU înalte
    Pielonefrita acută
    Pielonefrita cronică
    Abcesele nefretice şi perinefretice.

    Etiopatogenie
    Sursa de infecţie este reprezentată de flora fecală. La femei germenii patogeni din intestinul gros colonizează vestibulul vaginal, pătrund în uretră, infecţia propagându-se pe cale ascendentă.
    Calea de invazie bacteriană poate fi:

    1. Ascendentă

    Calea ascendentă este cea mai frecventă, rezervorul de infecţie fiind tractul digestiv, iar germenele cel mai implicat fiind E. Coli (95 0/0 ITU). Etapele transmiterii infecţiei sunt: colonizarea uretrei, pătrunderea şi multiplicarea germenilor în vezica urinară, iar prin depăşirea mecanismelor de apărare locală, refluxul vezico-ureteral şi intrarenal propagarea infecţiei la uretere, bazinet, interstiţiu renal.
    La femei ITU este favorizată de uretra scurtă, de actul sexual prin efectul mecanic de introducere a germenilor în vezică, de folosirea contraceptivelor spermicide locale care alterează mediul vaginal.
    La bărbaţi ITU este mai rară datorită uretrei mai lungi, colonizării mai reduse a regiunii periuretrale – mediu local mai uscat - şi a prezenţei substanţelor bactericide în secreţia prostatică.

    1. Hematogenă

    Calea hematogenă este mai rară, rezervorul de infecţie fiind un focar O.R.L., dentar, cutanat, prostatic, etc, iar germenii implicaţi fiind Stafilococul auriu, Salmonela, Pseudomonas aeruginosa, Candida. Parenchimul renal este mai întâi colonizat cu germeni, ulterior producându-se infectarea secundară a urinii.

    Adeziunea bacteriană se referă la capacitatea germenilor de a adera la mucoase şi la celulele uroteliale, colonizând astfel intestinul şi apoi, perineul, uretra, vezica urinară, sistemul pielo-caliceal şi interstiţiul renal. Aderarea se face prin intermediul sistemelor de adeziune (ex. pilii sau fimbriile), realizându-se o legătură ireversibilă între adezinele bacteriene şi receptorii celulelor epiteliale.

    Factorii de virulenţă bacteriană care influenţează infecţia
    1. E.Coli este germenele cel mai frecvent incriminat în apariţia ITU.

    Antigenele O (somatic) şi K (flagelar) conferă virulenţă şi uropatogenitate tulpinilor de E. Coli. E.Coli aderă la uroteliu (la nivelul receptorilor specifici prin intermediul adezinelor situate pe vărfurile pililor sau fimbriile ce proemină pe suprafaţa bacteriană. Tulpinile cu pili “P” se ataşează la suprafaţa mucoasei gazdei, se sustrag de la legarea de către polimorfonucleare neutrofile, şi prezintă cele mai importante caractere de adeziune şi virulenţă. Produc pielonefrita şi asociat favorizează apariţia bacteriemiei. Tulpinile bacteriene prezintă şi alte componente uropatogene: hemolizine ce induc formarea de pori în membranele celulare, aerobactina - proteina ce permite captarea fierului din mediu necesar bacteriei, rezistenţa la acţiunea bactericidă a plasmei. Hemolizina favorizează inflamaţia cu efect  citolitic pe celula renală; prin hemoliză se eliberează  Fe care este captat de aerobactina care favorizează creşterea bacteriană.

    1. Proteus mirabilis – au fimbrii manozo – rezistente: secretă urează, hemolizina cu efect toxic pentru celulele tubului contort proximal şi proteaza care distruge IgA .
    2. Klebsiella – are fimbrii manozo – sensibile, secretă aerobactina rezistentă la serul uman.
    3. E.fecalis – aderă la uroteliu, trece in sânge , se multiplică, aderă la endocard (se complică cu endocardita).
    4. Staphylococcus saprophyticus – aderă la uroteliu prin intermediul unui reziduu lactozaminic.

     

    Factorii de apărare ai tractului urinar

    1. Fluxul urinar care realizează un efect de spălare a tractului urinar
    2. Flora periuretrală saprofită ce se opune dezvoltării bacteriilor patogene
    3. Ph-ul vaginal acid
    4. Secreţia prostatică cu acţiune bactericidă
    5. Ph-ul urinar acid, anumite substanţe din urină (imunoglobuline Ig G, IgA, lizozim, concentraţie de uree crescută, acizi organici)
    6. Proteina Tamm-Horsfall
    7. Celulele epiteliale, polinucleare
    8. Valvele vezico-ureterale
    9. Mecanismele imune umorale şi celulare

    Factori care ţin de gazdă şi influenţează infecţia

    Factori predispozanţi pentru pielonefrită:

    1. obstruarea tractului urinar cu stază urinară secundară
    2. refluxul vezicoureteral şi intrarenal
    3. sarcina
    4. diabetul zaharat
    5. manevre la nivelul tractului urinar
    6. activitatea sexuală
    7. deficite imunitare
    8. constipaţia
    9. reducerea ingestiei de lichide
    10. micţiuni rare
    11. prostatita cronică
    12. homosexualitatea

    Sensibilitate mai mare a medularei pentru infecţie datorită:

    1. amoniacul are acţiune anticomplement
    2. fluxul sanguin medular redus
    3. hipertonia interferă reacţia antigen anticorp, influenţează mobilizarea granulocitelor , multiplicarea bacteriană, efectul bactericid al serului.

    Răspunsul imun
    Rinichiul produce local anticorpi (cele mai imunogene sunt antigenele O si k). Producerea de Ig au efect protector pentru infecţia ascendentă şi hematogenă. Mecanismele autoimune în pielonefrita ar explica perpetuarea leziunilor renale în absenţa bacteriilor; agresiune bacteriana -> eliberare de componente celulare tubulare -> trec in circulatie ->  raspuns imun  -> anticorpi. Infiltratul mononuclear din PNC sugereaza o reactie imuna mediata celular ->  reactie de hipersensibilitate intarziata.

     Forme clinice

     

    Cistita acută

    Manifestări clinice

    1. polakiurie
    2. disurie
    3. usturimi micţionale
    4. micţiuni imperioase
    5. tenesme vezicale
    6. dureri suprapubiene
    7. urini tulburi (piurie), uneori rău mirositoare
    8. urini hipercrome (hematurie iniţială sau terminală)

    Date  biologice

    1. examenul urinii – leucociturie, hematurie
    2. bacteriurie semnificativă (≥105 UFC/ml, sau ≥102 (103) UFC/ml în prezenţa piuriei şi a simptomelor sugestive). În primoinfecţia urinară, în ITU contactată în afara mediului spitalicesc nu este necesară urocultura. În ITU complicată, ITU recidivante, ITU contactate în mediul spitalicesc este necesară urocultura.
    3. bandeleta urinară poate fi utilă pentru un diagnostic rapid

     

    - determinarea esterazei leucocitare are o sensibilitate şi specificitate bună pentru prezicerea unei leucociturii sau a unei bacteriurii semnificative (mai puţin sensibilă decât examenul microscopic);
     - determinarea nitriţiilor (are o sensibilitate şi specificitate pentru detectarea prezenţei enterobacteriilor ce convertesc nitraţii la nitriţi, dacă acestea se găsesc în concentraţie de ≥ 105/ml).

    Diagnostic pozitiv se pune pe baza datelor clinice şi biologice.
    Diagnosticul diferenţialse face cu:

    1. vaginite
    2. uretrite - boli cu transmitere sexuală (Chlamydia trachomatis, Neisseria gonoree, infecţia cu virus herpes simplu )
    3. prostatite
    4. sindromul uretral (sindrom cistitic în absenţa unei bacteriurii semnificative poate fi determinat de Chlamydia trachomatis)
    5. pielonefrita acută

    Tratament

    Măsuri profilactice (se aplică în special în cazul infecţiilor recidivante):

    1. tratarea afectiunilor ginecologice
    2. igiena corporală şi vestimentară (lenjeria de corp curată)
    3. toleta regiunii perineale
    4. micţiune postcoitum, cu efect eficient de spălare
    5. hidratare suficientă
    6. combaterea constipaţiei
    7. la femeile predispuse la episoade recurente de cistită

    - creme antiseptice locale în aria periuretrală înaintea actului sexual
    - profilaxia antimicrobiana cu doze mici după obţinerea sterilizării urinii: administrarea zilnică sau de 3ori/săptămână de trimetoprim 100 mg, trimetoprim sulfametoxazol 1 tb (480 mg/zi), nitrofurantoin 100 mg/zi.
    - la femeile cu infecţii recidivante după actul sexual – aceleaşi recomandări după contactul sexual
    - la femeile în postmenopauză cu cistite : estrogeni  intravaginal

     

    Tratamentul curativ al primoinfecţiei tractului urinar

     

    Obiective:

    1. suprimarea simptomatologiei;
    2. vindecarea completă a infecţiei, fără a selecţiona germeni mutanţi rezistenţi şi fără accidente terapeutice;
    3. prevenire sau tratarea complicatiilor;
    4. cost terapeutic acceptabil.

    Mijloace nespecifice:

    1. hidratare corespunzătoare (administrare de lichide în cantitate mare circa 3l /zi ), care contribuie la epurarea germenilor (prin efect de spălare)
    2. băi de şezut decongestionante
    3. antiinflamatoare nesteroidiene ex: Diclofenac 100mg/zi
    4. antalgice  ex: No-spa 120 mg/zi

    Tratamentul etiologic: chimioterapice sau antibiotice
    Calităţile chimioterapicului / antibioticului ideal:

    1. să aibă un spectru antibacterian cât mai larg
    2. sa realizeze o concentraţie urinară cât mai mare
    3. să poata fi administrat în puţine prize zilnice
    4. să fie bine tolerat şi să nu aibă efecte toxice
    5. să fie puţin costisitor

    Exemple:
    Cotrimoxazol
    Fluorochinolone (Norfloxacin, Ciprofloxacin)
    Aminopenicilinele (Amoxicilina, Ampicilina, Augmentin)
    Cefalosporinele (Cefaclor, Cefalexine)

    Scheme de administrare:

    1. doza unică prezintă riscul apariţiei recurenţelor

    cotrimoxazol 480 mg 4 cp
    norfloxacin 800 mg
    ciprofloxacin 500 mg

    1. schema de 3 -5 zile – cea mai frecvent utilizată

    cotrimoxazol – 480mg/12 ore
    nitrofurantoin – 100 mg x 4 ori/zi
    norfloxacin – 400 mg/12 ore
    ciprofloxacin - 250 mg/12 ore
    augmentin – 625 mg / 12 ore

     

    1. schema de 7 - 10 zile nu oferă beneficii suplimentare.

    Controlul bacteriologic
     În primoinfecţiile tratului urinar contractate în afara mediului spitalicesc: controlul se face prin sumarul de urina sau cu bandeleta urinară. Nu este necesară efectuarea uroculturii.
    În infecţiile contractate în mediul spitalicesc şi în infecţiile recidivante se face urocultura înaintea începerii tratamentului, se adaptează ulterior tratamentul în funcţie de antibiogramă, iar controlul sterilizării urinii se efectuează prin urocultură după terminarea tratamentului.
                                         Infecţiile recurente

    Infecţiile recurente (3 sau mai multe episoade simptomatice de ITU /an) pot apare în condiţiile persistenţei focarului de infecţie în organism cu acelaşi germene (insuficient tratat) sau în condiţiile reinfecţiei exogene, în absenţa unei anomalii anatomice sau urologice.

     

    Particularităţi:

    Infecţia recurentă după o cură de tratament de 3 zile trebuie tratată 7 - 10 zile cu unul din medicamentele amintite.
    Infecţiile recurente la femei  necesită: profilaxie continua sau profilaxie postcoitală cu nitrofurantoin (50–100 mg) sau cotrimoxazol (480 mg/zi) sau o flurochinolona – norfloxacin 400mg sau ciprofloxacin 250 mg( 1 tb ) la culcare 3 – 7 zile/săptămână, timp de câteva luni.
    Infecţiile recurente la femeile în postmenopauză impun şi tratamentul de substituţie cu estrogeni, local sau oral, ce refac mucoasa atrofiată cu reapariţia lactobacililor vaginali, cu scăderea pH–ului local şi a colonizării vaginale cu enterobacteriacee.

     

    Pielonefrita acută

    Definiţie: inflamaţia microbiană a bazinetului asociată cu invadarea interstiţiului renal.

     
             Clasificare
     
    1. PNA necomplicată (survine la o femeie tânără fără sarcină, aparent  sănătoasă)
    2. PNA complicată (survine la o femeie gravidă sau la femei şi  bărbaţi cu antecedente urologice, imunosupresaţi, transplantaţi, diabetici, insuficienţi renali, etc)

    Manifestări  clinice

    1. sindromul infecţios (febră, frisoane, transpiraţii, cefalee, greaţă, vărsături, stare de rău);
    2. semne de afectare a tractului urinar superior: dureri lombare (uni sau bilaterale), uneori colicative;
    3. sindrom cistitic;
    4.  

    Examenul obiectiv: sensibilitate la palparea lojelor renale, manevra Giordano pozitivă, puncte ureterale superior şi mijlociu dureroase, punctele costo-musculare şi costo-vertebrale dureroase.

    Date biologice

    1. sindrom inflamator: leucocitoză cu neutrofilie, valori crescute ale V.S.H.,  fibrinogenului, α2 globulinelor, PrC reactive.
    2. sumar de urină patologic:
    3. leucociturie / piurie  + cilindri leucocitari (prezenţa acestora atestă originea renală a leucocituriei)
    4. hematurie (inferioară leucocituriei)
    5. proteinurie (sub 1g/24 ore)
    6. Urocultură pozitivă (>100 000 germeni/ml)
    7. Hemoculturi pozitive cu acelaşi germen ca şi în urocultură.
     Date anatomo-patologice
    1. Nefrită interstiţială acută: infiltrat interstiţial cu polimorfomononucleare neutrofile; edem interstiţial.
    Explorări complementare

    Ecografia (uneori computertomografia renală) este absolut necesară pentru excluderea unei anomalii urologice).

    Diagnosticul pozitiv se face pe baza datelor clinice, biologice şi a explorărilor complementare.

    Diagnosticul diferenţial

    În absenţa sindromului cistitic -  cu alte boli febrile extrarenale:

    1. septicemii
    2. amigdalită acută
    3. pneumonie bazală
    4. meningită
    5. etc

    În prezenţa sindromului dureros abdominal şi a sindromului febril ce domină simptomatologia - cu afecţiuni ce evoluează cu simptome dureroase abdominale:

    1. apendicita
    2. sarcina ectopică
    3. ruptura de chist ovarian
    4. boala inflamatorie pelvină
    5. diverticulita

    În prezenţa sindromului cistitic ce domină simptomatologia clinică -  cu

    1. infecţiile urinare joase.

    Tratament:
    Se poate face în ambulator sau în spital.
    Internarea pacientei/ pacientului cu pielonefrită acută se face în următoarele situaţii: necesitatea tratamentului parenteral (intoleranţă digestivă), PNA complicată cu evoluţie imprevizibilă şi cu posibilitatea apariţiei complicaţiilor, lipsă de complianţă la terapia antibiotică.

    Măsuri generale

    1. Repaos la pat – în perioada febrilă;
    2. Căldură locală în regiunea lombară;
    3. Hidratare corectă (>2000 ml/24 ore);
    4. Reglarea tranzitului intestinal;
    5. Alcalinizarea urinilor (bicarbonat de sodiu p.o) ce favorizează activitatea antibioticelor de tip aminoglicozide sau macrolide.

    Tratament etiologic – Antibiotice

    Se începe imediat după recoltarea uroculturii (+/-hemoculturi). Iniţial empiric, ulterior se adaptează după antibiogramă. Se folosesc antibiotice cu spectru larg, în doză bactericidă, cu o concentrare mare în urină şi cu o difuziune tisulară bună (în special în medulară) care se vor administra parenteral sau pe cale orală în formele cu toleranţă digestivă.

    În formele uşoare şi moderate, cu toleranţă digestivă bună, contactate în afara mediului spitalicesc terapia se poate face pe cale orală, cu unul din medicamentele prezentate mai jos, durata tratamentului fiind de 14 zile.

    1. norfloxacin – 400 mg/12 ore
    2. ciprofloxacin - 250 mg/12 ore
    3. augmentin  – 1000 mg /12 ore

     

     

    În  formele severe terapia se face în spital, pe cale parenterală şi se preferă asocierea  a două antibiotice: ampicilina / betalactamine cu chinolone sau aminipeniciline cu aminoglicozide:

    1. trimetoprim–sulfametoxazol – 160 – 800 mg/12 ore
    2. ciprofloxacin 200–400 mg/12 ore
    3. ofloxacin 200–400 mg/12 ore
    4. ampicilina 1g/6 ore
    5. ceftriaxone 1g/12 ore
    6. cefazolin 1g/8 ore
    7. cephradine 1g/8 ore
    8. gentamicina 1mg/kg corp/8 ore (dar este nefro şi ototoxică)
    9. tobramicina 1mg/kg corp/8 ore (risc mai mic de nefrotoxicitate)
    10. netilmicina 2mg/kg corp/12 ore (risc mai mic de nefrotoxicitate)
    11. amikacina 7,5 mg/kg/12 ore
    12. imipenem – cilasten 250 – 500 mg/8 ore
    13. aztreonam 1g/24 ore

    După cedarea febrei tratamentul parenteral este continuat cu tratamentul oral, durata tratamentului fiind de 14 zile în infecţiile necomplicate şi de 2-6 săptămâni în cele complicate.

    Controlul bacteriologic:
    După sterilizarea urinilor uroculturi de control la 7, 14, 30 zile şi apoi lunar, timp de 6 luni. Uroculturile negative permit afirmarea vindecării.
    Dacă după 14 zile de tratament corect nu avem rezultate bune trebuie cercetaţi cu atenţie eventualii factori favorizanţi.

    Evoluţie
    PNA necomplicată are o evoluţie favorabilă, răspunde la tratamentul corect efectuat în peste 90% din cazuri
    Complicaţii

    1. Pionefrita (abcesul renal)
    2. Perinefrita supurată (flegmonul perinefretic)
    3. Necroza papilară (colică renală, hematurie, bacteriurie, eliminare de sfaceluri în urină)
    4. Septicemie
    5. Insuficienţa renală acută

     

    ITU în sarcină

    Incidenţă: Este patologia cea mai frecventă în sarcină (3 – 10% din femeile gravide).
    Factorii favorizanţi ai ITU sunt:

    1. Factori hormonali – progesteronul şi estrogenii

    - Progesteronul scade tonusul fibrelor musculare netede, în particular peristaltismul ureterelor ducând la dilatarea bazinetelor şi ureterelor – hidronefroza gravidică. - Estrogenii favorizează hiperemia trigonului vezical şi aderenţa germenilor pe celulele epiteliale ale tractului urinar.

    1. Factori mecanici

    Odată cu dezvoltarea sarcinii, uterul gravid exercită o compresie asupra vezicii şi a ureterelor, mai importantă pe partea dreaptă, iar împingerea vezicii spre abdomen de către uterul gravid poate explica golirea incompletă în timpul micţiunii sau refluxul vezico-ureteral, care este mai semnificativ în trimestru trei de sarcină.

    1. Factori fizico-chimici

    Urina gravidică are o concentraţie crescută de de acizi aminaţi şi zaharuri, este alcalină, favorizând dezvoltarea germenilor.

    1. Factori nespecifici

    Activitatea sexuală, igiena deficitară, anomalii detract urinar,etc

    Forme clinice

    1. Bacteriuria asimptomatică semnificativă (prezenţa de germeni ≥ 105/ml într-un eşantion de urină proaspăt recoltată)
    2. Cistita acută
    3. Pielonefrita acută

    Determinarea bacteriuriei la gravide se face la sfârşitul trimestrului I, începutul trimestrului II de sarcină. Tratamentul acesteia previne într-o proporţie destul de mare (80%) PNA gravidică.
    Cistita este mai frecventă în trimestrul II de sarcină, necesită tratament, răspunde destul de bine la tratament, iar vindecarea acesteia va fi controlată prin urocultură la 1 săptămână de la sfârşitul tratamentului, şi apoi în fiecare lună. Reapariţia infecţiei după terminarea tratamentului impune efectuarea unei antibiograme corecte pentru alegerea celui mai bun antibiotic la care germenul să fie sensibil, cercetarea unei afecţiuni urologice concomitente, antibioterapie prelungită 14 –21 zile. Apariţia unei infecţii cu alt germene la distanţă impune terapia specifică conform antibiogramei.
    Pielonefrita acută apare în special în lunile a 5-a şi a 9-a, putând îmbrăca un tablou clinic tipic sau atipic. Ele trebuiesc tratate energic. Riscul este mare de septicemie, de cronicizare a procesului infecţios, de coagularea intravasculară diseminată. Lipsa de răspuns tratament sugerează antibioterapie inadecvată, existenţa unui obstacol pe calea urinară, o complicaţie de tipul abcesului renal. În caz de obstrucţie urinară cu hidronefroză se asociază dezobstrucţia prin montarea unei sonde JJ ureterală. În unele cazuri este necesară întreruperea sarcinii.

    Tratamentul ITU la gravide se face energic deoarece ele comportă un dublu risc: pentru mamă risc de septicemie, coagulare intravasculară diseminată, ruptură prematură de membrane, pielonefrită cronică, insuficienţă renală cronică, iar pentru făt hipotrofie fetală, moarte în uter, moarte neonatală, infecţie neonatală, naştere prematură.
    Tratamentul ITU la gravide se face cu antibiotice, cu menţiunea că vor fi evitate drogurile ce pot afecta fătul (exemplu: nu se vor administra chinolone, aminoglicozide, cotrimoxazol). Pot fi folosite: nitrofurantoin (mai puţin în ultima lună de sarcină), ampicilina, cefalosporine.
    Durata tratamentului: în bacteriuria asimptomatică izolată 3 zile, în bacteriuria asimptomatică asociată cu piurie 5 zile,  în cistite 7 zile, în PNA 14 zile, uneori până la 6 săptămâni.


    Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.

Apasa aici pentru a merge in partea de sus a paginii

 

2009 © calivitavelcu.ro