In lume
Cronologic exista 3 perioade istorice:
O perioada veche care a durat cateva mii de ani pana in secolul 16; in aceasta perioada medicina legala nu era separata de anatomie patologica si chirurgie , neexistand tratate sau experti specializati.
A doua perioada, intermediara, cu incepere in secolul 17 caracterizata prin studiu sistematic, dezvoltare stiintifica, separarea specialitatii si evidentierea indivualitatii sale, aparitia expertilor medici legisti; etapa este initiata in Italia cu raspandire europeana ulterioara.
A treia etapa, recenta, moderna, incepe o data cu secolul 20 avand ca repere importante descoperirea in anul 1901 a grupelor sanguine (Landsteiner) si a profilului ADN (amprenta genetica) in 1985 (sir Alec Jeffreys).
Perioada veche
Antichitatea.
Cele mai vechi dovezi care atesta colaborarea medicilor cu justitia dateaza din antichitatea cea mai indepartata.
Babilon
In Codul lui Hamurabi (rege al Babilonului intre anii 1728-1686 i.e.n.) se remarca elemente de raspundere medicala, precizind si sanctiunile pentru greseli in interventiile terapeutice.
India
Legile Manu cu valori eugenice si de sanatate publica. Folosirea otravurilor era pedepsita ca si a unor abuzuri sexuale. Martorii bauti, obositi, cu deficiente psihice nu erau acceptati in instante.
Egipt
In codurile de legi ale Egiptul antic era prevazuta necesitatea examinarii de catre moase a femeii gravide condamnate la moarte, aminindu-se pedeapsa pina dupa nastere (daca graviditatea era confirmata). Legile egiptene pedepseau aspru avortul; se considerau drept vicii grave unele perversiuni sexuale.
La evrei
In Talmud se mentioneaza ranirile, omuciderile, sinuciderile, sarcina, constatarea mortii, perversiunile sexuale, semnele virginitatii, violul, pubertatea, sterilitatea etc.
Persia
Avortul criminal era sever pedepsit. Exista o clasificare a leziunilor traumatice in 7 grupe incepand cu echimozele pana la plagile mortale care eraua aplicate atunci cand o persoana trebuia consultata dupa o agresiune.
China
Documente medicale care atesta folosirea otravurilor dateaza din anul 3000 i.C. Hasisul era dat spre anestezie in chirurgie.
Grecia
Atit medicina greaca cit si cea romana, cunoscind bolile psihice au aratat felul cum puteau fi trasi la raspundere penala anumiti bolnavi mintali. Autopsiile in general nu erau effectuate intrucat se considerau corpurile ca fiind sacre. Se cunosteaua insa otravuri precum cucuta (sinuciderea lui Socrate).Hipocrate vorbea despre mortalitatea plagilor in aforismele sale. Aristotel a fixat momentul definirii vietii fetale la a 40 zi dupa conceptie.
Roma
In Digestele lui Iustinian (secolul al VI-lea) se formuleaza parerea ca medicilor este mai curind o judecata decit o marturie. In secolul 600 i.C. pe timpul imparatului Numa Pompilius se dateaza prima apreciere medico-legala referitoare la obligativitatea deschiderii abdomenului femeilor care mor in timpul nasterii pentru a salva copilul (cezariana). Astfel au fost nascuti Scipio Africanul si Julius Cesar. Lex Aquilla, 572 i.C., face aprecieri asupra mortalitatii prin plagi.
Tablele, cu precadere a XII-a (449 i.C.): "Nasterea unui om are loc intr-o perioada de 10 luni (n.n. solare). Adica o perioada de 300 zile ca durata extrema a sarcinii si deci tatal care era mort sau absent dincolo de aceasta perioada este in afara raspunderii paternale". Aceasta durata este identical cu cea fixata 2000 de ani mai tarziu in codul Napoleonian. Nu era voie sa se arda cadavre in incinta orasului sau la mai putin de 60 picioare de o locuinta.
Lex Cornelia a lui Sulla (138-78 i.C) prevedea supravegherea prostitutiei, avortul interzis, sarcina confirmata numai dupa controlul facut de 5 moase. Corpul lui Julius Cesar a fost expus in forum si a fost examinat de catre Antistius care a demonstrat ca numai una dintre cele 23 de plagi a fost letala. Ea a penetrat toracele printre coasta 1 si 2. La fel a fost expus si corpul lui Germanicus si Genucius.
Plinius cel batran (d.C.23-79) a scirs despre moartea subita, sinucidere, a stability ca menopauza apare la 40 ani si ca abilitatea de a concepe inceteaza la 50 ani. Corpurile barbatilor plutesc pe apa cu fata in sus si a femeilor cu fata in jos, un mit mult timp pastrat.
Soranus (d.C.98-138) vorbind despre bolile femeilor nu face referire la himen, ceea ce ilumineaza societatea romana si viata sociala din Roma. Sub imparatul Iustinian (d.C. 483-565) in digeste se scrie:"Medicii nu sunt martori obisnuiti si ei pun la dispozitie judecati mai degraba decat marturii". Se recunoaste pentru prima data necesitatea si rolul expertului intr-un proces.
Autoritatea lui Hipocrate si a lui Aristotel era dominanta in Roma.
Perioada premergatoare (de tranzitie): sec V – sec XVI
Secolul V- Secolul XVI
Legile barbarice
In secolul 5, imperiul roman era in europa vestica dominat de popoarele germanice si slave, considerate barbare. Este surprinzator ca tocmai aceste popoare au precizat rolul expertului si statutul sau. S-a instituit wergeld o dezdaunare fata de victima si familia sa. Lex Alemanorum ofera o descriere exacta a plagilor si a repararii prejudiciului sub raport civil.
Legea salica face aprecieri asupra avortului posttraumatic.
Codul vizigotic impune restrictii in practica medicala si pedepse medicului (ca si codul Hammurabi) in cazul in care pacientul moare. Codul Bavarian adduce pedeapsa pentru avort.
Carol cel Mare (742-814) pune sa se scrie Capitularies in sensul unificarii legislative a imperiului sau. Se subliniaza necesitaeta informatieie medicale intr-un process, folosirea obligatory a medicilor pentru aprecieri medicale asupra plagilor, sinuciderii, violului, bestialitatii, infanticidului, divortului, impotentei.
Asizii din Ierusalim. Era un cod de legi imaginat pentru regatul Ierusalimului de catre Godfrey de Bouillon. Se referea printre altele la necesitatea autopsiei in orice crima.
Italia
Roger II al Siciliei (1140) emana o lege care pedepseste sarlatanii si cere examinare medicala.
Frederick II in 1224 cere examinari publice medicale si reglementeaza invatamantul medical: varsta minima 21 ani, durata 5 ani dupa un studiu de logica 3 ani si un "rezidentiat" de 1 an dupa facultate.
Hugo de Lucca celebru chirurg, a depus juramantul de medic legist expert in 1249 si a dat marturii in fata tribunalului ecleziastic in caz de avorturi. Papa Inocent III in 1209 accepta medici la curte care sa evalueze cu precadere plagile.
Papa Gregoriu IX, 1234, Nova Compilatio Decretalium cu referire precisa la problematici medicale si juridice in cz de cezariana, impotenta, casatorie, nulitate, nastere, abuz sexual, avort, omor, etc.
De asemenea in aceste Decretalii se cerea expres un medic expert in probara torturi.
Papa Gregoriu XII, 1582 adauga la cele precedente unele problematici de sexologie. Expertiza medicala devine obligatorie si se precizeaza ca "medicul trebuie sa fie crezut in cadrul domeniului sau medical".
Franta.
Inca de pe vramea episcopilor de maine si Anjou existau experti medicali. Referintele erau asupra plagilor in cadrul examinarii externe a corpului dar nu se practicau autopsii.
In 1374 se acorda dreptul la autppsie pentru Facultatea din Montpellier.
Germania
In 1507 la Mainz sub auspiciile lui George print episcop de Bamberg se formuleaza cel mai complet cod penal si procedural de catre baronul von Schwartzenberg se va deveni Codul Bambergensis.
Bazandu-se pe acesta se promulga in 1532 Constitutio Criminalis Carolina un adevarat cod penal si procedural in care se precizeaza clar rolul medicului expert, statutul sau si necesitatea expertizei sale in cadrul unui proces.
Apar unele monografii in domeniu si medicin alegala capata germenii invidualitatii ca specialitate.
Bazandu-se pe o observatie a lui Galen se imagineaza testul plamanului respirat (Sonnenkalb, 1561) care va fi folosit pentru prima data de Schreyer in 1682. Acest test va crea un real imbold specialitatii si rolului expertului si ramane in uz pana astazi desi cu unele limite.
China
Cel mai vechi document al medicinii legale universale este colectia Hsi-Yuan-Lu, in cinci volume, aparuta in 1247 in China, autorul fiind consilierul penal Sun-tsi. Se ocupa de autopsii, traumatisme mortale si nemortale, asfixii, moartea subita si mortile survenite in cursul tratamentului prin acupunctura. Titlul unui capitol: "Cum se spala nedreptatea" subliniaza rolul social al medicinei legale, iar "Instructiuni pentru autopsieri" precizeza metodologie si tehnica de autopsie.
Secolul XVI
In 1575 Ambroise Pare publica "Des rapports et des moyens d'embaumer les corps morts", prima carte de medicina legala aparuta in Europa. Adresindu-se medicilor, el le arata dificultatile profesiunii medicale si le recomanda sa fie obiectivi si "sa nu prezinte plagile mari ca mici si nici cele mici ca mari prin favoare sau altfel, pentru ca juratii (judecatorii) se consulta si judeca adesea dupa cum li se raporteaza". Mai scrie "Moartea in urma ranilor sau impotentei sau pierderea vreunui membru".
Sylvaticus scrie in 1595 un tratat despre simulare.
In 1597 Methodus Testificandi a lui Condronchius se refera la experti in fata legii privind otravirile, plagile, probleme sexuale. Din aceasta epoca dateaza lucrarea lui Fortunato Fidelis "De Relationibus Medicorum Libri Quator" care poate fi considerata ca primul tratat extins de medicina legala.
Pineau publica la Paris in 1598 un tratat despre virginitate si deflorare.
Perioada intermediara: secolul al XVII-lea -secolul 20
Italia
Chirurgia Forensis a lui Cheloni in 1606. Discursul asupra impotentei, Tagereau, in 1611, edictul din Nantes in 1603.
Primul medic insa care a folosit denumirea de "medicina legala" a fost italianul Paolo Zacchia, medic al papei Inocentiu al X-lea, consultant (expert) al tribunalului ecleziastic (Rota Romana), si savant multilateral (medic, poet, musician, pictor, preot).
Astfel intre 1621 si 1635 a scris la Roma 7 volume si apoi la Amsterdam alte 2 (1666) din, poate cel mai celebru tratat de medciina legala din toate timpurile, Questiones medico-legales. Sunt abordate capitolele clasice ale medicinei legale la care anexeaza si 85 de pareri si decizii ale Rotei Sacre. Alte denumiri folosite pentru desemnarea acestei specialitati (Medicina Forensis, Medicina Legalis, Medicina Legala, Medecine Legale, Legal Medicine, Forensic Medicine reflecta legaturile medicinei cu dreptul.
Exista si alte denumiri ca: Medicina Judiciara, Medecine Judiciaire, Medical Jurisprudence, Gerichtliche Medizin. Acestea indica un domeniu mai restrins de aplicare a cunostintelor medicale in procedura judiciara (cercetare, ancheta, judecata) acoperind mai bine continutul activitatii concrete a expertizelor curente. O alta grupa de denumiri indica o cale particulara de dezvoltare a medicinei legale, paralel cu obligatiile igienico-sanitare si administrative ale medicului: Medizinische Polizeiwissenschaft, Staatsarzneikunst, Politia medica. Cristalizarea medicinei legale ca specialitate medicala de sine statatoare debuteaza cu obiceiul justitiei de a solicita ajutorul unor persoane cu experienta (moase, medici, chirurgi) pentru judecarea proceselor privind viata, integritatea corporala si sanatatea omului.
Ca psihiatru si medic legist C. Lombroso a creat antropologia criminala bazata pe teoria falsa a criminalului innascut, neglijind rolul criminogen al mediului social.
Germania
In 1629 Inspectia ranilor mortale, Bernardus Suevus, Melchior Sebitz continua cu studii asupra virginitatii (1630) si a plagilor (1638), Michaelis in Germania care prezinta un curs de medicna legala la Universitatea din Leipzig (1650).
Universitatile evului mediu au constituit prin consiliile facultatilor de medicina primele organe de expertiza, fiind solicitate sa-si dea parerea in diverse probleme medico-sanitare din care unele aveau caracter medico-legal.
Praxis Criminalis in 1656.
Welsch in 1660 scrie un tratat asupra plagilor si a mortalitatii lor, devenind foarte cunoscut.
Valentini in 1701 Pandectae medico-legales, urmate de Novellae medico-legales scrieri ce vor fi incorporate in Corpus Juris medico-legale in 1722 prima carte care incearca sa puna in balanta opera lui Zacchias.
Prima revista de medicina legala apare in Germania in 1782 la Berlin publicata de Uden si Pyl.
Mari personalitati constituie Hencke, Mende dar mai presus de toti Johann Casper (1796-1864). Timp de 40 de ani Casper a concentrat intreaga specialitate in jurul sau. Cartea sa de capatai este fara indoiala Praktische Handlbuch der Gerichtlisen Medizin (1856) este unul dintre primele tratate moderne in domeniu.
Se infiinteaza catedra de medicina legala la Viena in 1804. In 1875 la catedra ajunge Eduard Ritter von Hofmann (1837-1897) o mare personalitate in aceasta specialitate. Se editeaza carti de diagnostic pe cadavru (J. L. Casper, 1858) precum si cunoscutele sale carti Atlas de medicina legala (E.von Hofmann) si Lehrbuch der Gerichtlisen Medizin. Sub conducerea sa Viena devine centrul de specialitate in Germania.
Aceasta orientare este continuata de A. Haberda la Viena, F. Strassmann la Berlin si altii.
Franta
Antoine Louis expert medic legist la curte timp de 30 ani. Si a fost primul care a predat medicina legala. Era extrem de bine vazut si de apreciat. A scris un tratat asupra inecarii in 1748, asupra semnelor mortii in 1752, spanzurarii 1763, mecasnimelor de contralovitura in traumatismele cranio-cerebrale in 1772.
Pina la Revolutia franceza din 1789, cadrul procedural penal nu era favorabil dezvoltarii expertizelor medicale (dezbaterile erau adesea secrete, acuzatul lipsit de aparare, marturia inculpatului considerata "regina probelor" era adesea smulsa prin tortura etc). In secolul al XIX-lea procedura judiciara inceteaza sa mai fie secreta si devine publica, si de aceea opiniilor expertilor solicitindu-se o cit mai mare rigoare, impartialitate si probitate stiintifica. Dezvoltarea unei categorii de experti medicali specializati (medicina legala) a exercitat la rindul ei o influenta reciproca asupra dezvoltarii conceptiilor de drept si procedura (alienatul mintal scapa de rigorile justitiei, pruncuciderea ajunge sa beneficieze de o pedeapsa mai blinda decit omuciderea, anomaliile sexuale beneficiaza de o interpretarea mai justa) si asupra imbogatiri si diversificarii probele stiintifice (de exemplu in stabilirea cauzei mortii, a identitatii persoanei, a filiatiei, a elucidarii mecanismelor diverselor vatamari).
In invatamintul medical, medicina legala apare mai intii ca o disciplina secundara, predata in cadrul altor catedre (anatomie patologica, igiena, toxicologie, psihiatrie) si numerosi medici cu alt profil de baza au adus contributii esentiale in dezvoltarea medicinei legale.
In acest timp s-au creat 3 catedre la Paris, Strasbourg si Montpellier. Mahon la Paris publica in 1801 Medecine Legale et Hygiene Publique. Fodere la Strasbourg publica in 1799 un tratat de medicina legala care a devenit tratatul de baza pentru intreaga Europa timp de 50 ani.
In 1829 se naste Annales d'hygiene publique et de medecine legale si devine cea mai importanta publicatie a specialitatii.
La Paris, Prof. M.J. Orfila, apoi A. Devergie (18350 au fost concomitent profesori de chimie si de medicina legala. A. Tardieu a fost patolog, igienist si medic legist. A. Lacassagne si P. Brouardel s-au ocupat de asemenea si de probleme de igiena si medicina legala. Asemanator si alte nume celebre precum Thoinot, Vibert, Balthazard, Lacassagne, Martin si Chavigny.
Orfila este considerat ca parintele toxicologiei moderne o data cu aparitia Tratat despre otravuri (1814-1815).
Anglia
Samuel Farr a scris primul tratat de medicina legala (1788), Elemente de jurisprudenta medicala.
Primul profesor de specialitate a fost Andrew Duncan senior care a devenit profesor de fiziologie si medicina legala in 1789 la Edinburgh. A fost urmat de sir Robert Christison cea mai mare personaliate engleza a domeniului in secolul XIX, care in 1829 scrie "Tratat despre otravuri" care ramane cea mai buna carte de specialitate in Anglia pentru circa 50 ani.
Au urmat profesorul Traill. In 1858 medicina legala a devenit obligatorie in toate scolile medicale din Anglia. Au continuat sir Douglas Maclaghan (1862-1896), sir Henry Littlejohn (1897-1906)
In Glasgow cursurile de medicina legala incep cu James Armour in 1826, George Watt in 1831, John Pagan in 1830 (The medical Jurisprudence of insanity). De departe cel mai celebru nume in secolul XIX in Anglia a fost cel al lui Alfred Swaine Tayolor (1806-1880). Tratatul sau fundamental a fost Principles and Practice of Medical Jurisprudence (1836).
SUA
Sistemul coroner a fost importat din Anglia incepand cu 1636.Primele autopsii auf sot cele effectuate de Estienne in 1647.Primul professor de medicina legala a fost james J. Stringham in New York(1804). Alte nume celebre au fost Benjamin rush (1768, Charles Caldwell (1812), fratii T.R. si J.B. Beck (1815, Elements of medical jurisprudence). Incepand cu 1835 medicina legala a fost predata in toate universitatile medicale. Mai putem enumera Wormely T.G. (1867 Micro chemistry of poisons o carte cu reputatie internationala, J.J. Rese Text book of medical Jurisprudence and Toxicology, cartea de referinta pentru studentii din SUA (1884), tratatul in 4 volume al lui R.A. Wiihaus si T.C. becker (1894).
Perioada moderna: secolul 20 -in prezent
B. In Romania
Primele elemente de medicina legala se regasesc in Legiuirile lui Matei Basarab si Vasile Lupu si anume: "Cartea Romaneasca de Invatatura de la Pravilele Imparatesti" tiparita la Iasi in 1646 si "Indreptarea Legii" tiparita la Tirgoviste in 1652. In acestea se fac referiri la expertiza in cazuri de otravire, ranire, nebunie, deflorare, sodomie. Sint indicati medicii care puteau sa faca expertize, precum si modul cum acestea trebuiau executate. Sint enumerate o serie de infractiuni cum ar fi pruncuciderea, atentatele impotriva moravurilor, incestul, sodomia, violul, sugrumarea, ranirile si otravirile care fac parte din preocuparile medicinei legale.
In anul 1856 Carol Davila infiinteaza Scoala de Chirurgie ulterior denumita Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. Aici se preda si medicina legala. In 1862 se infiinteaza pe linga Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei un laborator de chimie destinat sa serveasca lucrarilor practice ale invatamintului medical si sa fie in acelasi timp la dispozitia instantelor juridiciare pentru cercetari chimico-legale.
In anul 1865, prin aparitia Codului Penal si Instructie Criminala a fost stabilit rolul medicului intr-o serie de cauze judiciare.
In 1861 Gheorghe Atanasovici devine primul profesor de medicina legala la Scoala Nationala de Medicina si Farmacie.
In 1862 Gheorghe Atanasovici este numit Medic Legist al Capitalei.
In 1879 a fost numit profesor de psihiatrie si medicina legala Alexandru Sutzu. Medicina legala in Cluj se leaga de numele lui Nicolae Minovici.
In Bucuresti
Profesorul Mina Minovici (1858-1933) este cel care va reforma medicina legala romaneasca.
In Bucuresti istoricul medicinii legale se leaga nemijlocit de Institutul de Medicina Legala Mina Minovici si de Mina Minovici. La 20 decembrie 1892 avea sa inaugureze primul institut - "Morga orasului".
Din 1898, frontispiciul cladirii, pe care era scris "Morga orasului" va fi schimbat cu cel de "Institutul medico-legal", o decizie istorica intrucat la acea data devine ca atare primul institut de medicina legala din lume. Mina Minovici a identificat faptul ca sistemul medico-legal trebuie sa functioneze complet separate de cel de sanatate publica sau de psihitrie si trebuie organizat la scara nationala in subordonare teritoriala si stiintifica, de tip piramidal. Iar medicii trebuiau sa fie medici legisti, specialisti in acest domeniu care sa nu aiba alte probleme de rezolvat in cadrul altor specialitati.Aceasta structurare l-a condus la ideea redenumirii morgii pe care tocmai o infiintase drept institut, un adevarat centru national al nou createi retele de medicina legala.
La acel moment (1898), institutul detinea cea mai performanta tehnologie de laborator din Europa, cu precadere in domeniul toxicologic. Modul sau de organizare a specialitatii si a retelei de medicina legala a fost importat in toate tarile europene.
Si astazi formatul certificatului medico-legal sau al raportului de expertiza este foarte asemanator celui imaginat si practicat de catre Mina Minovici. In 1897 prin scindarea catedrei de psihiatrie si medicina legala detinuta de profesorul Alexandru Sutzu se creeaza astfel o noua catedra independenta de medicina legala condusa de acelasi Mina Minovici.
Intre 1932-1938 Institutul a fost condus de profesorul Nicolae Minovici, fratele lui Mina Minovci si creatorul primului serviciu de salvare din Bucuresti.
Intre 1938-1956 Institutul a fost condus de Theodor Vasiliu, cu un scurt interimat asigurat de profesorul Mihail Kernbach de la Cluj in 1940.
Incepind cu 1957, Institutul a fost condus de profesorul de anatomie patologica Emil Craciun pentru ca intre 1958-1973 destinele medicinii legale sa fie incredintate profesorului academician Ion Moraru care va conduce apoi Institutul "Victor Babes".
Intre anii 1973-1989 conducerea Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" a fost asigurata de prof. Dr. Moise Terbancea, care a fost, totodata si seful catedrei de medicina legala din cadrul IMF "Carol Davila" Bucuresti. Om de o deosebita valoare profesionala si morala si cu calitati manageriale de exceptie, profesorul Terbancea a reusit nu numai pastrarea integritatii retelei de medicina legala din Romania, al carei sef a fost, dar a reusit consolidarea pozitiei de independenta a sistemului medico-legal in cadrul unui regim politic totalitar de tip comunist. In 1986, cladirea istorica a Institutului, de pe strada Cauzasi, avea sa fie demolata, dupa eforturi zadarnice de salvare a imobilului, de mare valoare arhitectonica, istorica si sentimentala.
La acea vreme intregul sistem de medicina legala din Romania a fost in pericol de a fi desfiintat, datorita ignorantei de la acea vreme a sotilor Ceausescu, care nu intelegeau "de ce este nevoie de doctori de morti". Prin eforturile in primul rand ale prof. Terbancea, medicina legala romaneasca nu numai ca a supravietuit, dar s-a inceput constructia actualului sediu al Institutului, lucrari care s-au finalizat in anul 1989, darea in folosinta a cladirii avand loc, din pacate, la cateva luni dupa incetarea din viata a profesorului Terbancea.
Timp de peste trei ani (1986-1989), activitatea medico-legala a fost temporar gazduita de Spitalul Pantelimon (actualul asezamint "Christiana"). In aceasta perioada s-a construit noul institut cu sediul in Sos. Vitan-Birzesti nr. 9. Aceasta impresionata realizare arhitecturala are patru nivele, care adapostesc diferitele departamente si laboratoare ale Institutului: Medicina legala clinica (cu laboratoare de investigatii electro-fiziologice si radiologie), Prosectura medico-legala, Psihiatrie, psihologie si criminologie medico-legala, Identificare si serologie medico-legala, Toxicologie medico-legala, Tanatologie (Histopatologie, Tanatochimie, Histochimie, Microbiologie) Genetica medico-legala. Institutul are de asemenea o biblioteca, o capela ortodoxa si un muzeu.
Spatii largi sint destinate unor reuniuni academice (doua amfiteatre de 150 si 350 locuri), dotate cu echipamente audio-video moderne.
Profesorul Moise Terbancea a fost autor a numeroase lucrari stiintifice de valoare prezentate la diverse manifestari stiintifice din tara si din strainatate, sau publicate in literatura stiintifica de specialitate in tara si strainatate.
Dupa moartea profesorului Terbancea in 1989 si pana in anul 2001, conducerea Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" a fost incredintata profesorului Dr. Vladimir Belis, a carui contributie la consolidarea sistemului medico-legal romanesc este prezentata mai jos.
Din anul 2001 si pana in prezent la conducerea Institutului se afla profesorul Dr. Dan Dermengiu.
Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.
2009 © calivitavelcu.ro - Site supus drepturilor de autor
