Ochiul omenesc ca aparar optic:
Din punct de vedere anatomic, ochiul este un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale. Privind însă numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei madii transparente: umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă (sau vitroasă). Acestea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o membrană rezistentă, numită sclerotică. Sclerotica este opacă peste tot, exceptând o porţiune din faţă, care este transparentă şi de formă sferică, numită corneea transparentă. Lumina pătrunde în ochi prin cornee, străbate cele trei medii transparente şi cade pe retină, unde se formează o imagine reală şi resturnată a obiectelor privite.
Fluxul luminos este regulat automat prin acţiunea involuntară (reflexă) a irisului. Aceasta este o membrană (ai cărei pigmenţi dau ,,culoarea ochilor”) performantă în centru printr-o deschidere circulară, de diametrul variabil, numită pupilă. La lumină prea intensă, irisul îşi măreşte pupila, pentru a proteja retina, iar la lumină prea slabă, irisul îşi măreşte pupila pentru a mări iluminarea imaginilor de pe retină. Retina este o membrană subţire, alcătuită din prelungirile nervului optic şi continuând un număr mare de celule, care percep lumina, numite conuri şi bastoane. Conurile sunt celule specializate în perceptarea luminii de intensitate slabă, fiind practic incapabil să distingă culorole.
Ochiul omenesc conţine aproximativ 7 milioane de conuri şi 130 milioane bastonaşe, foarte neuniform răspândite. Conurile ocupă mai ales partea centrală a retinei, în timp ce densitatea bastoanelor creşte spre periferie. În partea centrală, puţin mai sus de axa optică, există o regiune numită pata galbenă, în mijlocul căreia se află o mică adâncitură, foveea centralis, populată exclusiv de conuri, în număr de 13-15 mii. Sub acţiunea involuntară a unor muşchi speciali ai ochiului, globul ocular suferă mişcări de rotaţie în orbita sa, astfel încât imaginea să se formeze totdeauna în regiunea petei galbene, cea mai importantă regiune fotosensibilă a ochiului.
Cristalinul are forma unei lentile nesimetric biconvexe şi poate fimai bombat sau mai puţin bombat sub acţiunea reflexă a muşchilor ciliari, modificându-şi astfel convergenţa, încât imaginea să cadă pe retină. El are o structură stratificată, prezentând spre margine indicele de refracţie de aproximativ 1,38 iar în interior de aproximativ 1,41.
Acomodarea. Un ochi normal, aflat în stare de repaus, are focarul situat pe retină. Din această cauză, pentru obiectele situate la infinit (practic, la distanţe mai mari de circa 15 m) ochiul formează imaginile pe retină fără nici un efort de modificare a cristalinului.
Apropiind obiectul, cristalinul se bombează sub acţiunea muşchilor ciliari, aşa fel încât imaginea să rămână tot pe retină. Fenomenul se numeşte acomodare. Cristalinul însă nu se poate bomba oricât şi de aceea obiectul poate fi adus doar până la o anumită distanţă minimă- distanţa minimă de vedere- sub care ochiul nu mai poate forma imaginea pe retină. Acomodarea ochiului este deci posibilă în trei un punct aflat la o distanţă maximă (punctul remotum), care pentru ochiul normal este la infinit (practic, peste 15 m) şi un punct aflat la o distanţă minimă (punctul proximum), care pentru ochiul normal este de 10-15 cm la tinerişi aproximativ 25 cm la adulţi. În mod normal, ochiul vede cel mai bine, putând distinge cele mai multe detalii, la o distanţă mai mare decât distanţa minimă de vedere şi anume la aproximatix 25 cm numită distanţa vederii optime.
Defectele de convergenţă ale ochiului:
Ochiul miop este alungit decât cel normal, astfel că focarul său se sflă în faţa retinei. Cu alte cuvinte imaginile ogiectelor în depărtare (situate la infinit) nu se formează pe retină, ci în faţa ei. Prin bombarea cristalinului situaţia nu se îmbunătăţeşte, deoarece aceste imagini nu se duc pe retină, ci se îndepărtează de ea. Obiectul trebuie apropiat până la o anumită distanţă (câţiva metrii, în funcţie de gradul de miopie) pentru ca imaginea să se formeze pe retină cu ochiul neacomodat.
Apropiind mai mult obiectul, ochiul poate păstra, prin acomodare, imaginea pe retină, până la o distanţă minimă de circa 5 cm. Ochiul miop are aşadar atât punctul remotum cât şi cel proximum mai apropiate decât ochiul normal.
El nu poate vedea clar obiecte mai depărtate decât punctul său remotum. Defectul se corectează cu ochelari alcătuiţi din lentile divergente, constituie astfel încât focarul lor (virtual) să se afle în punctul remotum al ochiului miop.
Ochiul hipermetrom este mai ,,turtit” decât ochiul normal, astfel încât focarul său se află în spatele retinei. Cu alte cuvinte, în starea relaxată a ochiului hipermetrop, imaginile de la infinit nu pot fi văzute.
Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.
