![]() |
|
|
Despre tirosina
Deşi nu face parte dintre aminoacizii esenţiali, tirosina este un neurotransmiţător de primă clasă, ea deţinând un rol important în stimularea şi modificarea activităţii cerebrale. De exemplu, pentru ca fenilalanina să poată acţiona cu eficienţă în sensul menţinerii unei bune stări de spirit şi pentru scăderea poftei de mâncare , ea trebuie mai întâi să se transforme în tirosina. Dacă această conversie nu are loc datorită unei insuficienţe enzimatice, ori din cauza consumului mare de fenilalanina în altă zonă a organismului — atunci creierul va produce cantităţi prea mici de norepinefrină, instalându-se astfel starea de depresie. Studii clinice au arătat că suplimentarea cantităţii de tirosina ajută în cazul depresiei şi anxietăţii rezistente la medicaţia obişnuită; de asemenea, tirosina a permis bolnavilor trataţi cu amfetamine (atât în scop antidepresiv cât şi nutriţional) să reducă până la un nivel minim dozele de tratament în decurs de numai câteva săptămâni. Tirosina s-a dovedit eficientă şi în cazul cocainomanilor, contribuind la evitarea depresiilor, a oboselii şi extremei iritabilităţi — fenomene ce însoţesc frecvent curele de dezintoxicare. Rezultate bune au dat regimurile compuse din tirosina dizolvată în suc de portocale, vitamina C, tirosin-hidroxilază (enzima care asigură utilizarea organică a tirosinei), vitaminele Bl, B2 şi 102 nicotinamidă.
Apasa aici pentru a merge in partea de sus a paginii Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.
2009 © calivitavelcu.ro |