Calivita 

 

 

 

 

Tratament Naturist Sindromul Colonului Iritabil

 

     

    Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

  • Digestive Enzymes (100 capsule )
  • Ocean 21 (946 ml)
  • Acidophilus with Psyllium (100 capsule)
  • Liquid Chlorophill (437 ml)
  • Probio Balance (60 tablete)
  •  

     

    Informaţii generale despre sindromul de colon iritabil


    •  Sindromul de colon iritabil este o boală funcțională, adică o boală în care intestinul nu funcţionează în mod corespunzător.
    •  Teoriile privind cauza sindromului de colon iritabil includ: stimuli anormali de la nervii senzoriali intestinali, procesarea anormală a stimulilor de la nervii senzoriali, precum și stimularea anormală a intestinelor de nervii motori.
    •  Simptomele principale ale sindromului de colon iritabil sunt: constipaţie, diaree şi dureri abdominale. Simptomele secundare includ: tranzit intestinal anormal, formă anormală a scaunului, cantităţi mari de mucus în scaun și un sentiment subiectiv de distensie abdominală (balonare).
    •  Sindromul de colon iritabil este diagnosticat în baza simptomelor tipice (criteriile Rome) și în absența altor boli intestinale și non-intestinale, care pot da naștere la simptome. Testarea de sindromul de colon iritabil este orientată în primul rând la excluderea prezenței altor boli intestinale și non-intestinale.
    •  Tratamentul sindromului de colon iritabil constă, în principal, în medicamente care ajută la menţinerea sub control a constipației, a diareei şi a durerilor abdominale. Se pot folosi şi medicamente antidepresive şi tratamente psihologice. Nu este clar dacă modificările dietetice au un efect asupra simptomelor de sindrom de colon iritabil; în afară de creșterea aportului de fibre dietetice, care poate ameliora constipația.
    •  Deși s-a emis ipoteza că sindromul de colon iritabil poate fi cauzat de bacteriile intestinale, în special prin creşterea exagerată a bacteriilor intestinale, există puține dovezi științifice care să susţină această ipoteză. Pe de altă parte, există un număr limitat de studii științifice riguroase, care să demonstreze că probioticele și antibioticele pot ameliora simptomele de sindrom de colon iritabil.
    •  Progresele viitoare în tratarea sindromului de colon iritabil depind de o înțelegere mai clară a cauzei sale.

    Ce este sindromul de colon iritabil?


    Sindromul de colon iritabil este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale intestinului și afectează aproximativ 15% dintre oamenii din Statele Unite ale Americii. Termenul „colon iritabil” nu este unul deosebit de precis, deoarece el implică faptul că intestinul este iritat de stimulii normali, iar acest lucru poate, sau poate să nu fie adevărat. Termenii folosiţi pentru sindromul de colon iritabil (inclusiv colon spastic, colita spastică şi colita mucoasă) atestă dificultatea de a obține o descriere exactă a bolii.

    Mai mult decât atât, fiecare dintre celelalte denumiri sunt la fel de problematice ca și termenul de sindromul de colon iritabil.
    Sindromul de colon iritabil este cel mai bine descris ca fiind o boală funcțională. Conceptul de boală funcțională este deosebit de util atunci când se discută despre boli ale tractului gastrointestinal. Conceptul se aplică organelor musculare ale tractului gastrointestinal, esofagului, stomacului, intestinului subţire, vezicii biliare şi colonului. Prin termenul „funcțional” se înţelege faptul că, fie mușchii organelor, fie nervii care controlează organele, nu funcţionează în mod normal și, ca urmare, nici organele nu funcționează în mod normal.
    Nervii care controlează organele includ nu numai nervii care se află în mușchii organelor, dar şi nervii măduvei spinării și ai creierului, la care sunt conectaţi.


    Unele boli gastrointestinale pot fi văzute şi diagnosticate cu ochiul liber, cum ar fi ulcerele la stomac. Astfel, ulcerele pot fi văzute la o intervenție chirurgicală, la o radiografie şi la o endoscopie. Alte boli nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar pot fi văzute şi diagnosticate cu ajutorul unui microscop. De exemplu, boala celiacă şi colita de colagen sunt diagnosticate prin examinarea microscopică a biopsiei intestinului subțire și a colonului. În schimb, bolile gastrointestinale funcţionale nu pot fi văzute cu ochiul liber sau cu microscopul. În unele cazuri, funcția anormală poate fi demonstrată prin teste, de exemplu: studii de golire gastrică sau studiul motilităţii antro-duodenale.


    Cu toate acestea, aceste teste sunt adeseori complexe, nu sunt disponibile pe scară largă și nu pot detecta în mod fiabil anomaliile funcționale. În consecință, în mod implicit, bolile gastrointestinale funcționale sunt cele care implică funcția anormală a organelor gastrointestinale, în care anomaliile nu pot fi văzute în organele cu ochiul liber sau la microscop.
    Ocazional, bolile care sunt considerate a fi funcționale se dovedesc a fi, în cele din urmă, asociate cu anomaliile care pot fi văzute. Apoi, boala se mută din categoria funcțională.
    Un exemplu în acest sens este infecția stomacului cu Helicobacter pylori. Mulţi pacienţi cu simptome intestinale ușoare au fost diagnosticaţi cu funcţii anormale ale stomacului sau ale intestinelor, dar apoi s-a constatat că infecția stomacului era cauzată de Helicobacter pylori. Această infecţie poate fi diagnosticată prin observarea la microscop a acestei bacterii și a inflamației (gastrită) provocate.

    În cazul în care pacienții sunt tratați cu antibiotice, Helicobacter pylori, gastrita şi simptomele dispar. Astfel, recunoașterea infecție cu Helicobacter pylori a scos bolile unor pacienţi din categoria funcțională.
    Distincția dintre bolile funcționale și bolile non-funcționale poate, de fapt, să fie neclară. Astfel, chiar și bolile funcționale au anomalii biochimice sau moleculare care, în cele din urmă, vor putea fi măsurate.

    De exemplu, se poate demonstra că bolile funcționale ale stomacului și ale intestinelor sunt, în cele din urmă, cauzate de nivelurile reduse de substanțe chimice normale din organele gastrointestinale, din măduva spinării sau din creier. În cazul acesta, o boală care s-a demonstrat că e cauzată de un nivel redus de substanțe chimice, ar trebui să fie considerată în continuare o boală funcțională? Noi nu prea credem. În această situație teoretică, nu putem vedea anomalia cu ochiul liber sau la microscop, dar o putem măsura. Dacă putem măsura o anomalie asociată sau cauzală, boala nu ar mai trebui să fie considerată funcțională.


    În ciuda deficiențelor termenului „funcțional”, conceptul de anomalie funcțională este util pentru abordarea multora dintre simptomele provenite din organele musculare ale tractului gastrointestinal. Acest concept se aplică în special la acele simptome pentru care nu există anomalii asociate şi care pot fi observate cu ochiul liber sau la microscop.
    În timp ce sindromul de colon iritabil este o boală funcțională majoră, este important să menționăm o a doua boală funcțională majoră, numită dispepsie sau dispepsie funcţională.

    Se crede că simptomele dispepsiei provin de la tractul gastrointestinal superior, esofag, stomac și duoden (prima parte a intestinului subţire). Simptomele includ disconfort la nivelul abdomenului, balonare (sensul subiectiv de plenitudine abdominală, fără distensie obiectivă) sau distensie obiectivă (umflare sau mărire). Aceste simptome pot sau pot fi să nu fie cauzate de mâncare. Puteţi experimenta greață cu sau fără vărsături și sațietate precoce (un sentiment de plenitudine după ce mâncaţi doar o cantitate mică de alimente).
    Studiul de tulburări funcţionale ale tractului gastrointestinal este, de multe ori, clasificat de către organul implicat.

    Astfel, există tulburări funcționale ale esofagului, ale stomacului, ale intestinului subțire, ale colonului şi ale vezicii biliare. Cercetarea cu privire la tulburările funcționale se concentrează mai mult pe esofag şi stomac (cum ar fi dispepsia), probabil pentru că aceste organe sunt cel mai ușor de abordat și studiat. Cercetarea asupra tulburărilor funcționale care afectează intestinul subțire și colonul (de exemplu, sindromul de colon iritabil) este mult mai dificilă de efectuat și există mai puţine acorduri între studiile de cercetare. Aceasta, probabil, este o reflectare a complexității activităților intestinului subțire și a colonului și a dificultăţii studierii acestor activități. Bolile funcționale ale vezicii biliare, cum ar fi cele ale intestinului subțire și ale colonului, sunt, de asemenea, mult mai dificil de a studia.
    Recent, experții în domeniul tulburărilor funcționale gastrointestinale s-au întâlnit pentru a începe organizarea unei abordări a tulburărilor funcționale, în special prin stabilirea de definiții pentru diverse boli funcționale (criteriile Rome I, II şi III). Definiția pentru sindrom de colon iritabil a fost redusă foarte mult; după cum veţi afla mai jos în acest articol.

    Care sunt cauzele sindromului de colon iritabil?


    Așa cum s-a descris anterior, se crede că sindromul de colon iritabil este cauzat de funcţionarea anormală (disfuncție) a mușchilor organelor tractului gastrointestinal sau a nervilor care controlează organele. Cu toate acestea, controlul nervos al tractului gastrointestinal este complex. Un sistem de nervi este prezent de-a lungul tractului gastrointestinal, de la esofag la anus, în pereții musculari ai organelor. Aceşti nervi comunică cu alţi nervi care călătoresc către și de la măduva spinării. Nervii din cadrul măduvei spinării, la rândul lor, călătoresc spre și de la creier. (Ca un sistem de organe, tractul gastrointestinal este depășit doar de măduva spinării și creier în numărul de nervi pe care îi conține.)

    Astfel, funcția anormală a sistemului nervos în sindromul de colon iritabil poate să apară într-un organ musculos gastrointestinal, în măduva spinării sau în creier.
    Sistemul nervos care controlează organele gastrointestinale, și multe alte organe, conţine atât nervi senzoriali, cât şi nervi motorii. Nervii senzoriali simt încontinuu ceea ce se întâmplă în interiorul organului și transmit aceste informaţii în nervii din peretele organelor. De acolo, informația este transmisă la măduva spinării și la creier. Informația este primită și procesată în peretele organelor, al măduvei spinării sau al creierului.

    Apoi, în funcţie de aceste informații senzoriale și de modul în care sunt procesate informaţiile, se trimit comenzi (răspunsuri) la organ prin nervii motori. Două dintre cele mai frecvente răspunsuri motorii din intestin sunt contracția sau relaxarea musculară a organelor și secreția de lichid și/sau mucus în organe.
    După cum s-a menționat deja, funcția anormală a nervilor organelor gastrointestinale, cel puțin teoretic, poate să apară în organe, în măduva spinării sau în creier. În plus, pot apărea anomalii în nervii senzoriali, în nervii motorii sau în centrele de procesare din intestin, în măduva spinării sau în creier. Unii cercetători susțin că o cauză a bolilor funcționale poate fi o anomalie a funcției nervilor senzoriali. De exemplu, activităţile normale, cum ar fi extinderea intestinului subțire din cauza alimentelor, poate determina transmiterea de semnale senzoriale anormale, care sunt trimise la creier și măduva spinării, unde sunt percepute ca durere.


    Alţi cercetători susţin că o cauză a bolilor funcționale poate fi o anomalie a funcției nervilor motorii. De exemplu, comenzile anormale ale nervilor motori pot produce un spasm (contracţie) muscular dureros. Totuși, alții susțin că centrele de prelucrare  care funcționează anormal sunt responsabile pentru bolile funcționale, deoarece ele interpretează greșit senzațiile normale sau trimit comenzi anormale la organe. De fapt, unele boli funcționale pot fi cauzate de disfuncții senzoriale, de disfuncții motorii sau de disfuncţii senzoriale şi motorii.

    Un domeniu care a primit multă atenție științifică este rolul potențial al gazelor produse de bacteriile intestinale, la pacienţii cu sindrom de colon iritabil. Studiile au demonstrat că unii pacienți cu sindrom de colon iritabil produc cantităţi mai mari de gaze decât persoanele fără sindrom de colon iritabil, iar gazele pot fi păstrate mai mult timp în intestinul subțire. La pacienții cu sindrom de colon iritabil, dimensiunea abdominală creşte în timpul zilei, atingând un nivel maxim seara, și revenind la valoarea inițială dimineața următoare. La persoanele fără sindrom de colon iritabil nu există nicio creștere a mărimii abdominale în timpul zilei.


    Există multe controverse cu privire la rolul pe care digestia săraca și/sau absorbția de zaharuri dietetice îl joacă în agravarea simptomele sindromului de colon iritabil. Digestia slabă de lactoză (zahărul din lapte) este foarte comună, la fel ca absorbția slabă a fructozei, un îndulcitor găsit în multe alimente procesate. Digestia sau absorbția slabă a acestor zaharuri ar putea agrava simptomele sindromului de colon iritabil, deoarece zaharurile neabsorbite cauzează, de multe ori, o producţie mai mare de gaze.


    Deși aceste anomalii în producția și transportul de gaze pot provoca câteva dintre simptomele sindromului de colon iritabil, sunt necesare mai multe cercetări înainte ca rolul gazelor intestinale şi al sindromului de colon iritabil să fie clar.
    Grăsimile alimentare consumate de persoanele sănătoase determină mâncarea şi gazul să se mişte mai lent prin stomac şi prin intestinul subţire. Unii pacienți cu sindrom de colon iritabil pot reacţiona la grăsimile alimentare într-o manieră exagerată, cu încetinire şi mai mare. Astfel, grăsimile alimentare ar putea – și probabil o fac - agrava simptomele sindromului de colon iritabil.

    Care sunt simptomele sindromului de colon iritabil?


    Scopul principal al tractului gastrointestinal este de a digera (descompune) şi de a absorbi (a lua în fluxul sanguin) alimentele. Pentru a îndeplini acest scop, produsele alimentare trebuie să fie mărunţite, amestecate și transportate prin intestine, unde sunt digerate și absorbite. În plus, bucăţile nedigerate și neabsorbite trebuie să fie eliminate din organism.
    Când este prezentă o boală funcțională a tractului gastrointestinal, funcţiile de mărunţite, amestecare, digestie și absorbție sunt perturbate doar într-o mică măsură.

    Aceste funcții sunt menținute probabil din cauza unei „supra-capacităţi încorporate” a tractului gastrointestinal de a efectua aceste funcții. Funcția cea mai frecvent afectată de aceste boli este transportul. În stomac și în intestinul subțire, simptomele de transport încetinit sunt: greață, vărsături, balonare abdominală (senzaţie de plenitudine abdominală) și distensie abdominală (extindere). Simptomul de transport rapid este, de obicei, diareea. Interpretarea simptomelor, cu toate acestea, poate fi mai complicată decât atât.

    De exemplu, să presupunem că o persoană are o golire anormal de rapidă a stomacului. Detectarea acestei goliri rapide de către nervii intestinali senzoriali declanşează, în mod normal, un răspuns al nervului motor pentru a încetini golirea stomacului și transportul prin intestinul subţire. Astfel, golirea rapidă a stomacului poate da naștere la simptome de transport încetinit.
    În colon, transportul anormal de încet sau rapid rezultă în constipație sau diaree. În plus, pot exista cantități crescute de mucus care acoperă scaunul sau un sentiment de eliminare incompletă după un tranzit intestinal.
    Așa cum s-a discutat anterior, senzaţiile normale pot fi procesate și percepute în mod anormal. O astfel de anomalie ar putea duce la balonare şi dureri abdominale. Senzațiile din organele gastrointestinale care sunt procesate în mod anormal pot duce la răspunsuri motorice care vor cauza simptome de transport lent sau rapid.


    Transportul lent al alimentelor prin intestinul subţire poate fi complicat de o suprainfecţie bacteriană. În suprainfecţia bacteriană, bacteriile care produc gaze (care sunt, în mod normal, limitate la colon) se deplasează în sus, înspre intestinul subţire. Acolo, bacteriile sunt expuse la cantităţi mai mari de alimente nedigerate decât în ​​colon, pe care le transformă în gaz. Această formare de gaze poate agrava balonarea şi/sau distensia abdominală și rezultă în cantități crescute de flatulenţe și diaree.


    Tractul gastrointestinal are doar câteva modalități de a răspunde la boli. De aceea, de multe ori, simptomele sunt similare, indiferent dacă bolile sunt funcționale sau non-funcționale. Astfel, simptomele bolilor gastrointestinale, atât funcționale, cât și non-funcţionale, sunt: greață, vărsături, balonare, distensie abdominală, diaree, constipație și durere. Din acest motiv, atunci când o boală funcțională este considerată ca fiind cauza simptomelor, este important să se excludă prezența unor boli non-funcţionale. De fapt, excluderea bolilor non-funcționale, de obicei, este mult mai importantă în evaluarea pacienţilor care sunt suspectaţi că au boli funcționale.

    Asta deoarece, în mare parte, testele pentru diagnosticarea bolilor funcționale sunt complexe, nu sunt ușor disponibile și de multe ori nu sunt de încredere. În schimb, testele pentru diagnosticarea bolilor non-funcţionale sunt disponibile pe scară largă și sensibile (se pot diagnostica majoritatea afecţiunilor).

    Care sunt complicaţiile sindromului de colon iritabil?


    Complicațiile bolilor funcţionale ale tractului gastrointestinal sunt relativ limitate. Deoarece simptomele sunt adesea provocate de consumul de alimente, pacienții care îşi modifică dieta și îşi reduc aportul de calorii pot pierde în greutate. Din fericire, pierderea în greutate este neobișnuită în bolile funcționale și ar trebui să sugereze prezența unei boli non-funcţionale. Simptomele care trezesc pacienţii din somn sunt, de asemenea, mai susceptibile de a fi cauzate de boli non-funcționale decât de boli funcționale.
    Cel mai frecvent, bolile funcționale interferă cu confortul pacienților, precum și cu activitățile lor de zi cu zi.

    De exemplu, pacienții care suferă de diaree de dimineaţă nu-şi pot părăsi casa până când nu se oprește diareea. Dacă diareea este constantă, oamenii pot merge doar în locurile în care știu că există o toaletă disponibilă. Pacienții care dezvoltă dureri după ce mănâncă sar peste masa de prânz. Foarte frecvent, pacienții asociază simptomele cu anumite alimente, cum ar fi laptele, grăsimile, legumele etc. Indiferent dacă astfel de asociații sunt sau nu reale, acești pacienți îşi vor restricționa dieta.

    Laptele este alimentul care este cel mai frecvent eliminat, de multe ori în mod inutil și în detrimentul unui aportul adecvat de calciu. Interferența cu activitățile de zi cu zi poate, de asemenea, să cauzeze probleme în relaţiile interpersonale, în special cu soția/soţul. Cu toate acestea, cei mai mulţi pacienţi cu boli funcționale trăiesc cu simptomele lor și merg doar rareori la medic pentru a primi un diagnostic şi un tratament.

    Cum este diagnosticat sindromul de colon iritabil?


    Criteriile Rome
    Simptomele sindromului de colon iritabil sunt variate şi inconsistente în rândul pacienţilor. Mai mult decât atât, nu există teste caracteristice care pot fi folosite pentru a diagnostica sindromul de colon iritabil. Toate aceste lucruri îngreunează definirea sindromului de colon iritabil şi identificarea pacienților, în special pentru studiile de cercetare. În 1992, un grup de investigatori internaționali ai bolilor gastrointestinale s-au întâlnit la Roma și au dezvoltat un set de criterii care urma să fie folosit pentru diagnosticarea sindromului de colon iritabil. Criteriile au fost modificate în 1999 și, din nou, în 2006. Aceste trei seturi de criterii sunt cunoscute ca Rome I, II şi III.
    Criteriul cel mai recente, criteriul Rome III, spune că pentru a putea diagnosticata o persoană cu sindrom de colon iritabil, un pacient ar trebui să aibă disconfort abdominal sau disconfort (nu descris ca durere) cel puțin o dată pe săptămâna, timp de cel puțin două luni. Disconfortul ar trebui să fie asociat cu două din următoarele trei caracteristici:
    •  Uşurare odată cu eliminarea scaunului
    •  Debut asociat cu o schimbare în frecvența tranzitului intestinal
    •  Debut asociat cu o schimbare a scaunului în formă (aspect)
    Nu trebuie să existe nicio dovadă a unei cauze inflamatorii, anatomice (obstructive), metabolice, sau neoplazice (tumorală) a simptomelor.
    Simptomele de dispepsie (definită de criteriul Rome III ca disconfort sau dureri abdominale în partea superioară a abdomenului), distensie abdominală și flatus crescut (gaze sau flatulență) nu se încadrează în această definiție. Cu toate acestea, mulţi pacienţi au aceste simptome, împreună cu simptome de sindrom de colon iritabil. Nu este clar dacă acești pacienți au o singură problemă (sindromul de colon iritabil) sau mai mult de o problemă.

    Excluderea bolilor gastrointestinale non-functionale
    După cum s-a menționat anterior, excluderea bolilor gastrointestinale non-functionale la pacienţii care sunt suspectaţi că au sindrom de colon iritabil este o preocupare importantă. Există multe teste concepute pentru a exclude bolile non-funcţionale.Cu toate acestea, problema primară este de a decide care teste ar trebui efectuate. Testele sunt selectate în funcţie de individ, deoarece fiecare caz este diferit. Cu toate acestea, există unele teste de bază care sunt adesea efectuate pentru a exclude bolile gastrointestinale non-funcţionale. Aceste teste identifică bolile anatomice (structurale) și histologice (microscopice) din intestine.
    •  Ca întotdeauna, un istoric detaliat de la pacient şi o examinare fiziologică va sugera cauza simptomelor, în cele mai multe cazuri.
    •  Analizele sangvine de rutină sunt efectuate pentru a cerceta existenţa unei boli nebănuite.
    •  De asemenea, şi examinarea scaunului este o parte a evaluării, deoarece aceasta poate dezvălui o infecţie, un semn de inflamație sau de sânge și poate determina efectuarea unor teste suplimentare pentru diagnosticare. Testarea scaunului (antigen/anticorp) pentru Giardia lamblia este efectuată deoarece această infectare parazitică este comună și poate fi acută sau cronică.
    •  Unii medici fac teste de sânge pentru boala celiacă, dar valoarea acestor teste este neclară. Mai mult decât atât, dacă este planificat un EGD, biopsia (prelevarea de mostre de ţesut) duodenului va determina, de obicei, diagnosticul de boală celiacă.
    •  Atât radiografia, cât şi endoscopia, pot identifica bolile anatomice. Cu toate acestea, doar endoscopia poate diagnostica bolile histologice, deoarece se poate lua o biopsie în timpul procedurii.


    Testele cu raze X includ:
    - esofagul și un studiu de înghiţire cu video-fluoroscopic pentru a examina esofagul
    - seriile gastrointestinale superioare pentru a examina stomacul și duodenul
    - seriile intestinului subţire pentru a examina intestinul subţire
    - clismă cu bariu pentru a examina ileonul terminal şi colonul.
    Testele endoscopice includ:
    •  endoscopie digestivă superioară (esophago-gastro-duodenoscopie, sau EGD), pentru a examina esofagul, stomacul şi duodenul
    •  Colonoscopie pentru a examina ileonul terminal şi colonul
    •  Şi endoscopia este disponibilă pentru a examina intestinul subţire, dar acest tip de endoscopie este complex, nu este disponibil pe scară largă și are o valoarea nedovedită în cazurile de sindrom de colon iritabil.
    Pentru examinarea intestinului subţire există şi o capsulă care conține o cameră mică, care poate fi înghițită (capsulă endoscopică). Pe măsură ce capsula circula prin intestine, aceasta trimite poze cu interiorul intestinelor la un recorder extern pentru a fi revizuite mai târziu. Cu toate acestea, capsula nu este disponibilă pe scară largă și valoarea sa pentru sindromul de colon iritabil încă nu a fost dovedită.
    Radiografiile sunt mai ușor de efectuat și sunt mai puțin costisitoare decât endoscopia. Cu toate acestea, competențele necesare pentru a efectua o radiografie sunt din ce în ce mai rare printre radiologi, deoarece aceştia le fac mai rar. Prin urmare, de multe ori, calitatea radiografiilor nu este la fel de bună cum era înainte. După cum s-a menționat mai sus, endoscopia are un avantaj față de radiografie deoarece, în momentul endoscopiei, se pot lua biopsii pentru a diagnostica sau pentru a exclude bolile histologice; ceva ce nu se poate face cu o radiografie.

    Excluderea bolilor non-intestinale


    Pacienților care sunt suspectaţi că au sindrom de colon iritabil li se fac, de multe ori, o ultrasonografie abdominală (US), o tomografie computerizată (CT sau tomografie) sau o imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN). Aceste teste sunt folosite în principal pentru a diagnostica bolile non-intestinale. (Deși aceste teste pot diagnostica şi bolile intestinale, valoarea lor în acest scop este limitată. După cum este descris mai sus, radiografia şi endoscopia sunt cele mai bune teste.) De asemenea, este important să realizăm că US, CT şi RMN sunt teste puternice și vor descoperi anomaliile care nu au legătură cu sindromul de colon iritabil. Exemplul cel mai comun este descoperirea calculilor biliari, care, de fapt, nu cauzează niciun simptom de cele mai multe ori. Această descoperire poate provoca o problemă dacă calculii biliari sunt presupuşi a fi sursa simptomelor sindromului de colon iritabil. Problema este că îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare, împreună cu calculii biliari (colecistectomie), nu va asigura încetarea simptomelor sindromului de colon iritabil. (Colecistectomia diminuează doar simptomele caracteristice provocate de calculii biliari.) Testele pentru excluderea bolilor non-intestinale pot fi adecvate în anumite situații, dar cu siguranță nu la majoritatea pacienţilor.

    Evaluarea transportului intestinal


    Dacă se suspectează o funcție anormală a mușchilor intestinului subţire, se fac teste pentru a evalua transportul alimentelor în interiorul intestinului subţire sau al colonului (mici studii intestinale și de tranzit intestinal). Aceste studii sunt realizate fie cu compuși radioactivi, fie markeri care pot fi văzuţi în radiografia abdomenului. De asemenea, este posibil să se introducă catetere în stomac şi în intestinul subţire sau în colon pentru a determina dacă muşchii acestor organe funcţionează în mod corespunzător (studii pentru motilitatea antro-duodenală și a colonului). În cele din urmă, constipația cauzată de problemele de funcționare ale mușchilor anali poate fi diagnosticată prin studii de motilitate ano-rectală.

    Afecţiune psihiatrică


    Posibilitatea existenţei unei boli psihiatrice (psihosomatică) apare adesea la pacienţii cu sindrom de colon iritabil, deoarece simptomele sunt adesea subiective și nu pot fi identificate anormalităţile obiective. Bolile psihice pot complica sindromul de colon iritabil, dar nu este clar dacă sindromul de colon iritabil este cauzat de o boală psihiatrică. Dacă există posibilitatea de a suferi de o afecțiune psihică, este necesară o evaluare psihiatrică.

     

     

Apasă aici pentru a merge în partea de sus a paginii

Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.

2009 © calivitavelcu.ro