Calivita 

 

 

 

 

 

 

 

Vitamina D Reduce Cariile

 

 

    Având în vedere că oamenii petrec mai puţin timp în aer liber şi folosesc constant creme de protecție solară, nivelurile de vitamina D sunt în scădere în multe populații. Între timp, numărul de carii dentare la copii a crescut. Există vreo legătură? O nouă recenzie a mai multor studii asupra cariilor dentare și vitamina D indică faptul că răspunsul este da. De fapt, studiile pe copii, din mai multe țări, leagă vitamina D cu o reducere de 50% a cariilor.

     

    Recenzia, publicată în revista Nutrition Reviews, cuprinde 24 de studii clinice, care au implicat aproximativ 3.000 de copii, efectuate din 1920 până în 1980. Studiile au cercetat nivelurile crescute de vitamina D la copii folosind razele UV sau completând dietele copiilor cu ulei de ficat de cod sau cu suplimente de vitamina D. „Scopul meu principal a fost de a rezuma baza de date a studiilor clinice, astfel încât să putem privi cu alţi ochi această întrebare care priveşte vitamina D”, declară într-o declaraţie de presă dr. Philippe Hujoel, de la Universitatea din Washington, cel care a efectuat această recenzie.

     

    Nu este prima dată când s-a spus că vitamina D poate împiedica apariţia cariilor. În 1950, Asociaţia Americană de Medicină și Consiliul Național de Cercetare din SUA a concluzionat că vitamina D a fost benefică în reducerea cariilor dentare. Cu toate acestea, Asociaţia Americană a Dentiştilor s-a luptat cu această concluzie, iar informațiile despre vitamina D au dispărut - în timp ce stomatologii au promovat agresiv tratamente costisitoare.

     

    „Dovezile contradictorii ale diferitelor organizații nu au sens pentru o perspectivă bazată pe dovezi”, a declarat Hujoel.

     

    Constatările lui Hujoel nu bucură unii stomatologi, dar medicii şi oamenii de ştiinţă care sunt familiarizați cu studiile asupra vitaminei D nu sunt surprinşi. Dr. Michael Hollick, profesor de medicină la Universitatea din Boston Medical Center, a declarat într-o declarație de presă că „rezultatele de la Universitatea din Washington reafirmă importanța vitaminei D pentru sănătatea dentară. Copiii care au un deficit de vitamina D sunt predispuşi la carii dentare.”

     

    Dr. Hujoel are următorul mesaj pentru femeile gravide sau pentru mamele tinere: vitamina D este esențială pentru sănătatea copiilor dumneavoastră. „Vitamina D mineralizează dinții și oasele”, a concluzionat el.

     

    Deficitul de vitamina D poate fi un factor în multe boli şi afecţiuni care au crescut de-a lungul anilor, pe măsură ce expunerea la lumina soarelui a scăzut. De exemplu, studiile au legat o lipsă de vitamina D cu cancerul de sân, cu artrita reumatoidă şi cu riscul de boli de inimă.

     

     

Apasă aici pentru a merge în partea de sus a paginii

 

Acest site este deţinut, administrat şi menţinut de Velcu Elena, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent menţionat mai înainte este singurul responsabil de conţinutul acestui site, iar Reţeaua CaliVita® International şi entităţile sale operatoare nu au nicio responsabilitate cu privire la acest site.

2014 © calivitavelcu.ro

 

Mergi la Cosul de Cumparaturi